Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă întâlnire între reprezentanții mediului de afaceri local și reprezentanții autorităților. De această dată au fost reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului, iar tema dezbaterii a fost „Obligațiile agenților economici în conformitate cu legislația în vigoare”.
Reprezentanții mai multor firme au fost prezenți la întâlnire pentru a obține ultimele noutăți în domeniu, reprezentanții APM răspunzând la toate întrebările puse. S-a discutat despre avizele, acordurile și autorizațiile necesar a fi obținute de la APM, despre monitorizarea deșeurilor și raportările către autorități.
De la începutul anului și până în prezent, CCIA Timiș a organizat 10 seminarii de instruire și informare a firmelor cu privire la noutăți legislative europene și naționale, în domenii de mare interes pentru mediul de afaceri: legislația muncii, sistemul asigurărilor pentru șomaj, reglementări fiscale, legislația securității la incendiu, regulamentul privind protecția datelor, fonduri de garantare a investițiilor, programul național de dezvoltare rurală, siguranța afacerilor – acțiuni la care au participat peste 1000 de agenți economici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!