Mai mulți funcționari publici și șefi din Primăria Timișoara au fost chemați, miercuri, ca martori, în dosarul finanțării clubului Politehnica Timișoara. Unul dintre cei care au depus mărturie a fost Mihai Costa, șeful Biroului Sport-Cultură, din cadrul Primăriei Timișoara. Acesta a ținut să precizeze în fața instanței că întreaga finanțare din bani publici a echipei conduse de Marian Iancu a fost extrem de transparentă, fiind de notorietate și interes public. Mai mult, acesta a precizat că, în opinia lui, totul a fost extrem de legal, având în vedere că la baza acestei finanțări exista o Hotărâre de Consiliu Local care nu a fost atacată nici de Prefectura Timiș și, inițial, nici de auditorii Curții de Conturi.
O opinie diferită de a lui a avut, însă, Adrian Bodo, care a fost atunci și este în prezent director al Direcției Fiscale. Acesta a afirmat în fața instanței că, înainte de semnarea actului de asociere dintre Primăria Timișoara și echipa Politehnica Timișoara, la cererea consiliului local, a fost numit într-o comisie de analiză a auditului financiar efectuat la firma care controla clubul. De asemenea, în comisia amintită s-a discutat și contractul cadru ce urma să fie semnat între Primăria Timișoara și club. El a precizat că din comisia respectivă, pe lângă mai mulți consilieri locali, făcea parte și fostul secretar al Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari.
„Am analizat auditul financiar și în comisie ne-am dat cu părerea ce trebuia să se întâmple în continuare. Situația financiară a societății (care controla clubul Politehnica Timișoara – n.r.) era foarte rea, avea datorii imense. Draftul de contract nu era de asociere, ci de finanțare, de fapt. Spun asta pentru că existau clauze specifice de acea natură. Într-o asociere părțile exploatează ceva împreună și împart fructele. Draftul de contract care ne-a fost prezentat era de genul îți dau banii, tu obții rezultate. Asta înseamnă finanțare, nu asociere. Am arătat că acest lucru, conform Legii Sportului, nu se poate finanța o societate comercială de către autoritățile locale. După ce mi-am prezentat punctul de vedere, nimeni (din comisie – n.r.) nu a vrut să dea aviz favorabil”, a povestit Bodo.
El a adăugat că după ce a făcut acele afirmații în comisie, între el și fostul secretar Ioan Cojocari a existat un schimb de replici, acesta din urmă reproșându-i că încearcă să îngroape fotbalul timișorean.
„Domnul secretar s-a cam supărat pe mine și a spus că atitudinea mea va duce la desființarea clubului de fotbal”, a mai spus Bodo.
Directorul Direcției Fiscale a mai spus că în urma acelei ședințe nu a fost întocmit niciun document, sau cel puțin el nu a văzut niciunul și că nici nu a mai fost convocat la vreo altă ședință a acestei comisii. Ulterior, în fața procurorului care a instrumentat acest caz, a aflat că acea comisie ar fi dat aviz favorabil asocierii între municipalitate și Politehnica Timișoara, iar el era trecut absent de la acea ședință. Bodo a mai ținut să precizeze că ulterior acelei ședințe asupra sa nu au fost făcute presiuni nici din partea primarului Gheorghe Ciuhandu, nici a secretarului Ioan Cojocari.
În timpul mărturiei lui Adrian Bodo, în sală s-a aflat și secretarul Ioan Cojocari, inculpat în acest dosar. După ședință, el a declarat presei că Bodo nu își mai amintește corect cum au stat lucrurile.
„Nu m-am certat, nu a fost nicio ceartă. A fost un schimb de opinii. Înțelegeți? Eu am spus că din punctul meu de vedere, și îmi mențin afirmațiile, este o asociere corectă și legală și el a spus că e finanțare”, a spus Cojocari.
În ceea ce privește procesul verbal care nu ar fi fost întocmit după acea ședință, Cojocari spune că acesta există, dar nu a fost semnat de nimeni: „E un proces verbal care nu e semnat de nimeni. Care nu are nicio valoare și care e la dosar. Nu se știe cine l-a făcut. De unde să mai știu eu după 7-8 ani cine l-a făcut? Dar acel document nu are nicio valoare juridică”, a spus Cojocari.
În ceea ce privește tragerea lui Bodo pe dreapta, după opiniile exprimate în prima ședință, Cojocari a spus că acesta nu a mai fost convocat pentru că nu s-a mai ținut nicio ședință a acelei comisii. „Aia a fost singura ședință, unde să îl mai convoc?”, a explicat fostul secretar.
Întrebat cum a dat atunci acea comisie aviz favorabil, Cojocari a răspuns că a fost trimisă o adresă, care a fost înaintată către club.
Procesul va continua și în luna februarie cu audierea altor martori, printre care și actualul premier Sorin Grindeanu, care pe atunci ocupa funcția de viceprimar al Timișoarei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!