Acestea sunt principalele obiective ale unui proiect desfăşurat în parteneriat dintre Primăria Timişoara şi un lanţ de supermarketuri. Producătorii agricoli din Banat vor avea un stand al lor după ce vor fi aleşi pe baza unui târg de produse.
”Susţin economia locală şi producătorii locali ar trebui să fie în mintea fiecăruia dintre noi, atunci când mergem la supermarket şi ne facem cumpărăturile. Să luăm roşia de Jimbolia şi nu pe cea din Turcia, cartoful de la Belinţ şi nu pe cel din China, vinetele, ardeii şi varza de la Vizejdia şi nu din Spania, piersicile de Sânnicolau şi nu cele din Grecia, lubeniţa de Gottlob şi nu cea din Singapore. Încurajând producătorii locali, cumpărăm produse mai gustoase, mai proaspete, mai sănătoase şi dăm de lucru celor de lângă noi. Cred în această campanie şi cred că timişorenii vor fi parte din ea”, a afirmat viceprimarul Timişoarei Adrian Orza.
La rândul lui, directorul lanţului de supermarketuri, Michel Lamoot, a precizat că, dacă acest proiect va avea succes, din ce în ce mai multe produse din Banat se vor regăsi pe rafturile magazinelor.
“Ne propunem să avem din ce în ce mai multe produse locale pe rafturi, nu doar alimente, ci şi bunuri nealimentare, pentru a putea pune umărul la dezvoltarea durabilă a economiei româneşti. Prin noul program, vom oferi furnizorilor locali posibilitatea de a-şi desface mărfurile într-una dintre cele mai extinse reţele comerciale prezente pe piaţă, în condiţiile puse la dispoziţie de facilităţile comerţului modern. De asemenea, ne propunem aprofundarea legăturilor pe care le avem la nivel local cu micii producători, dar şi cu autorităţile locale, pentru a putea găsi noi şi noi oportunităţi de colaborare la nivel local şi regional”, a declarat Michel Lamoot.
Primii paşi în acest proiect vor consta în organizarea unor târguri de achiziţii, primul târg de acest gen urmând a fi organizat în Timişoara în luna martie, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara.
B.A.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!