Cele mai multe contestaţii au fost depuse de
educatori – 18, la educaţie fizică – 14, iar
13 la limba engleză. În total, 138 de cadre
didactice au cerut să le fie reexaminate
lucrările. Între ei, 12 dascăli s-au
dovedit a fi tare ghinionişti, pentru că
notele le-au fost micşorate. 41 de profesori s-au
bucurat de note mărite, iar alţi 11, care nu
reuşiseră iniţial să promoveze, au
obţinut note peste 5.
Promovabilitatea însă, care era iniţial
de 81,5%, nu a crescut foarte mult după rezolvarea
contestaţiilor. Profesorii care au promovat vor fi
repartizaţi pe posturi începând de
miercuri, în şedinţe publice care vor
avea loc la cele trei centre de examinare: Colegiul
Tehnic Timişoara, Liceul Teoretic „Jean
Louis Calderon” şi Colegiul Tehnic
„Ion Mincu”.
Alexandra Pleşa
Citiți principiile noastre de moderare aici!