Pelerinajul va porni din două locații diferite, ambele având ca destinație Catedrala Mitropolitană:
• La ora 17:30, de la Biserica Ortodoxă din Piața Alexandru Mocioni nr. 9 (Kuttel), pe traseul Bulevardul 16 Decembrie – Podul Traian – Catedrală;
• La ora 17:40, de la sediul Mitropoliei Banatului, pe Bulevardul C.D. Loga.
La eveniment vor lua parte tineri și credincioși din mai multe parohii ale orașului, dar și reprezentanți ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români.
Ajunși la Catedrală, participanții vor fi întâmpinați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, de Preasfințitul Paisie Lugojanul și de preoții catedralei.
De la ora 18 va avea loc slujba de seară (Vecernia unită cu Litia), iar la final vor fi binecuvântate și împărțite ramuri de salcie.
Duminică, 13 aprilie, în ziua de Florii, Sfânta Liturghie va începe la ora 9:30 și va fi oficiată de Mitropolitul Ioan, împreună cu preoții și diaconii catedralei. Slujba de dimineață se încheie cu Corul catedralei, dirijat de prof. Bogdan Mureșan.
Seara, de la ora 18, va avea loc Denia Floriilor, urmată de tradiționalul concert susținut de corala „Epifania”, dirijată de prof. Florin-Nicolae Șincari.
Citiți principiile noastre de moderare aici!