Din 15 mai, programul celor două servicii (activitatea de relații cu publicul) se va prelungi și va fi de luni până vineri, în intervalul orar 8 -20
„Începând din data de 15 mai 2020, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, serviciile publice comunitare din cadrul Instituției Prefectului Județul Timiș, adică Serviciul Public Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Timiș își vor modifica programul cu publicul. Astfel, în cadrul celor două servicii publice comunitare activitatea de relații cu publicul se va prelungi și se va desfășura de luni până vineri în intervalul orar 8 -20”, transmit reprezentanții Instituției Prefectului Timiș.
Până acum, programul la Serviciul Pașapoarte era de luni până vineri între orele 08:30 – 16:30, cu excepția zilei de miercuri când programul era până la 18:30. La Permise și Înmatriculări, programul era de luni până vineri, de la 8.30 la 13 (pentru permise și eliberări documente) și de la 8.30 la 15.30 (cu excepția zilei de vineri, când era până la 13.30) la înmatriculări, transcrieri radieri.
Aici vă puteți programa online pentru Pașapoarte, Înmatriculări și Permise.
Trimite articolul
XVirset, Alexan-dar & Cermo-rîd.!