Primăria Timișoara continuă pregătirile pentru ziua orașului, sărbătorită în fiecare an în 3 august. Această dată a devenit Ziua Timișoarei printr-o hotărâre de consiliu local adoptată în anul 1999. Ea marchează momentul intrării trupelor românești în Timișoara, la 3 august 1919, și instaurarea administrației românești.
Timișorenii se vor putea bucura de cinci zile de concerte și evenimente organizate de primărie cu ocazia zilei orașului. Vineri, 4 august, în Parcul Rozelor va concerta Corul Comunitar Timișoara, înființat anul acesta.
Concertul se dorește să devină o tradiție a orașului, astfel încât toți cei care vor să cânte împreună cu corul și orchestra Filarmonicii „Banatul” să o poată face anual de Ziua Timișoarei.
Printre ceilalți invitați care vor urca pe scena din Parcul Rozelor se numără Smiley, Phaser, Melting Dice și Pasărea Rock.
„E sărbătoarea orașului și asta am vrut să se vadă și pe scenă. Celebrăm creativitatea, inovația și multiculturalitatea Timișoarei. Am vrut ca, de Ziua Timișoarei, să aducem în fața publicului artiști timișoreni din diferite zone muzicale, de la rock la folclor, în proiecte culturale inedite, care se folosesc și de muzică, și de film, și de teatru sau fotografie. De anul acesta, pornim o nouă tradiție, cea a corului comunitar: peste 150 de iubitori de muzică vor cânta Oda bucuriei, într-un spectacol în aer liber, în Parcul Rozelor, alături de artiști profesioniști”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Program
Sâmbătă, 29 iulie
Ora 18:30 – Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara – Piața Victoriei
- Vernisajul expoziției de fotografie, care va prezenta machiajul artistei Bojita Ilici, din spectacolul „Cartea junglei”, regizat de Răzvan Mazilu și pus în scenă de Teatrul German de Stat Timișoara.
- Fotografiile sunt realizate de artistul timișorean Ovidiu Zimcea, absolvent al Facultății de Producție de Film din cadrul University of Westminster, Anglia. Expoziția va fi deschisă în perioada 29 iulie-31 august 2023.
- Organizatori: Teatrul German de Stat Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului. Partener: Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș
Marți, 1 august
Ora 20 – Parcul Rozelor. TIMIȘOARA REMEMBER – Rock simfonic cu Pasărea Rock, care îi aduce la Timișoara pe Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică. Concertul va fi deschis de trupele timișorene Dragoș Moldovan Band și Melting Dice.
Miercuri, 2 august
Ora 20 – Parcul Rozelor. TIMIȘOARA YOUNG – Concert Smiley, precedat de trupa timișoreană Phaser. Aceasta din urmă va prezenta piese dedicate scurt-metrajului „În pantofii mei”, un film despre bullying și despre traumele copilăriei, în regia lui Alexandru Raț.
Joi, 3 august
Ora 9 – Piața Petru Maior. Primarul Dominic Fritz va depune o coroană la Monumentul Colonelului Virgil Economu, cel care s-a aflat în fruntea trupelor românești care au eliberat orașul, la 3 august 1919;
Ora 11 – Piața Unirii – Ceremonial militar-religios
Ora 17 – Filarmonica „Banatul” Timișoara – Ședința festivă a Consiliului Local
Ora 20 – Parcul Rozelor. NĂSCUT ÎN TIMIȘOARA – Spectacol folcloric al Ansamblului „Timișul”, urmat de reunirea, pe aceeași scenă, a orchestrei Ansamblului „Timișul”, coordonată de Deian Galetin, și a orchestrei simfonice „Lira”, condusă de Radu Popa. Printre soliști se numără baritonul Giacomo Medici, instrumentiștii Lucian Nagy, Petre Ionuțescu, Attila Szabo ș.a. Invitat: Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova, la ediția din acest an a Eurovision.
Vineri, 4 august
Ora 21 – Parcul Rozelor. TIMIȘOARA SIMFONIC – Concert al Corului Comunitar Timișoara, „Oda bucuriei”, Simfonia a IX-a, de Ludwig van Beethoven.
- Orchestra și corul „Ion Românu”, ale Filarmonicii „Banatul”, împreună cu membrii Corului Comunitar, vor interpreta partea a IV-a a Simfoniei a IX-a, de Ludwig van Beethoven, care celebrează unitatea, incluziunea și bucuria, fiind și imnul Uniunii Europene. Corul Comunitar este format din aproximativ 150 de persoane, amatori și iubitori de muzică, care au răspuns apelului Filarmonicii. Ei repetă pentru acest spectacol săptămânal, din februarie, sub coordonarea șefilor de partide și a dirijorului corului Filarmonicii, Iosif Todea.
Programul de anul acesta a fost realizat cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, al Filarmonicii Banatul și al Teatrului German de Stat.
Trimite articolul
XȘi trupele timișorene unde îs?!
-
Marti 1 August! Ora 20. Toti sunt vechi si valorosi timisoreni. Abia astept.
-
Ma rog, in Pasarea rock, de pilda, de fapt numai Baniciu e nascut in Timisoara, din radacini ardelene. Ioji e din Petrila, Tzandarica e din strada P.a.c.u.r.a.r.i. Iasi. Dar in Timisoara s’au consacrat, deci da.
-
Cargo/ Pheonix? Nimic? Pe cand un concert rock cu trupe MARI ? Metallica/ Rammstein/IRon Maiden/MEgadeth ? ?? ??? Bine macar ca nu au venit toti obositii de pe radioZU ….mari “artisti” cantecaci
Fritz nu cântă???????!