Parcul Copiilor din Timişoara se va redeschide vineri la ora 11.00, după finalizarea lucrărilor de reabilitare. De 1 iunie sunt programate o mulţime de manifestări în parc între orele 11.00-19.00.
Copiii şi însoţitorii lor vor putea asista la un recital coordonat de Johnny Bota & Friends – ilustrări muzicale din filmele de desene animate şi mânuire de instrumente, demonstraţii de dans sportiv (Clubul Sportiv Magnum VRD), spectacolul Buratino (Teatrul Merlin), programe artistice şi ateliere de creaţie (Liceul Waldorf, Palatul Copiilor, Şcolile generale nr. 2 şi 7), un atelier de modelaj în lut (For ALL), un atelier de pictură (Mihai Olteanu), demonstraţii de arte marţiale şi alte acţiuni. Cei mici se vor putea întâlni şi cu „Echipa veselă” de clovni cu baloane, vor putea vedea cum se merge pe picioroange şi cum sunt pilotate navomodelele cu telecomanda. Programul se va încheia la ora 20.00. Dansatorii de la clubul Magnum au pregătit câteva momente artistice speciale pentru marea deschidere din 1 iunie. De la dansatori de doar 4 anişori până la cei mari cu toţii se vor strădui să încânte publicul.
Activităţile destinate prichindeilor vor fi reluate sâmbătă la ora 11.00 în Parcul Copiilor cu un program artistic, desene pe pânză, puzzle şi jocuri pregătite de Asociaţia „Ador copiii” (comunitatea familiilor adoptive), ateliere de pictură, modelaj în lut, creaţie de păpuşi din hârtie şi carton (VIV Art), ateliere de creaţie (Noua Acropolă), un atelier de confecţionat aripi de înger, face-painting, pictură şi modelaj (Babel Center), pictură la metru pe suprafeţe mari de hârtie, pe jos, şi modelaj (Clouds Factory), ateliere de grafică şi teatru (Palatul Copiilor), noi demonstraţii de dans, arte marţiale şi multe alte manifestări. Centru de educaţie Palestra îi invită pe cei mici să participe la un picnic al limbilor străine dar şi să „picteze” cu mâinile sau cu pensula frunze în cadrul proiectului „Copacul copiilor”.
Cum în 3 şi 4 iunie sunt Rusaliile, astfel de activităţi sunt programate şi în aceste zile, duminică şi luni, între orele 11.00-19.00, în Parcul Copiilor.
Parcul Copiilor din Timisoara se redeschide vineri
Citiți principiile noastre de moderare aici!