Sâmbătă, se va lucra între 8 și 16, iar duminică, între 7 și 21.
„Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia alegerilor parlamentare, pentru a asigura preluarea rapidă a cererilor și eliberarea documentelor de identitate necesare exercitării dreptului de vot”, anunță Primăria Timișoara.
Cererile depuse de luni până vineri vor avea documente eliberate două zile mai târziu. Cele solicitate sâmbătă și duminică vor fi eliberate tot duminică.
Și în weekendul precedent, în contextul primului tur al alegerilor prezidențiale, Direcția de Evidență a Persoanelor a avut program special. Sâmbătă, a eliberat 167 de acte de identitate și a preluat 60 de cereri. Duminică, au fost eliberate 224 de acte de identitate și preluate 38 de cereri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!