Festivalul Zilele Jimboliene îmbină cultura cu sportul și muzica. În weekend, la Jimbolia, va fi un program bogat în activități. Zilele Jimboliene 2024 au debutat vineri dimineață, la ora 9 cu Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”.
Program
Programul pentru acest weekend este următorul:
Vineri, 26 iulie
- ora 10 – Deschiderea oficială a celei de-a XXV-a ediții a Zilelor Jimboliene se va desfășura la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia și va cuprinde:
- lansarea albumului „Jimbolia 100”: Un album fotografic realizat de fotograful Theophil Soltesz din Jimbolia, care cuprinde instantanee capturate în timpul evenimentului Jimbolia 100, desfășurat în 12 aprilie 2024;
- vernisarea lucrărilor celei de-a XII-a ediții a Simpozionului Internațional de Artă „Stefan Jäger”: la ediția de anul acesta au participat 13 artiști din țară și din străinătate;
- cuvântarea profesorului Josef Koch, președintele onorific al HOG Hatzfeld;
- acordarea titlului de „Cetățean de Onoare al Orașului Jimbolia” prof. dr. ing. Franz Quint, originar din Jimbolia, decorat de Președintele României cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler, pentru munca depusă până acum în slujba științei și a relațiilor bilaterale româno-germane;
- ora 11:30 – Moment identitar (Muzeul Stefan Jäger)
- Dezvelirea plăcuțelor cu vechea denumire a unor străzi din localitate: denumirile vor avea statut onorific și vor reprezenta numele celor șapte jimbolieni uciși în septembrie 1944 de naziști pentru convingerile lor antifasciste;
- Prezentarea lucrărilor celei de-a IV-a ediții a Simpozionului Internațional de Artă Ceramică „Arderi experimentale” – Muzeul Stefan Jäger: ediția de anul acesta a simpozionului a fost organizată cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la prima producție locală a familiei Bohn;
- Profesorul Josef Koch, președintele onorific al HOG Hatzfeld, va dona Muzeului Stefan Jäger un tablou original realizat de pictorul Stefan Jäger.
- ora 16 – Întâlnirea șvabilor jimbolieni – sediul FDGR Jimbolia
- ora 18 – Program artistic: BALET „ALYDANCE”, ANTHONY & FRIENDS, ELENA-ALEXANDRA SINOI, ANA-MARIA MOLDOVAN, ALECSIA ILIEȘ, UTZE, ALESSIA, ANTONIO PICAN – scena din centrul orașului
Sâmbătă, 27 iulie
- ora 9 – Concurs internațional de șah – Clubul Copiilor – organizator: Clubul Copiilor
- ora 9 – Tenis de masă – Sala de Sport „Wiesenmayer”
- ora 10 –Turneu de fotbal pentru copii – Stadionul „Unirea”
- ora 10 – Rotary Dog Show – Parcul Castelului Csekonics (central) – organizator: Rotary Club Jimbolia – evenimentul propune concurs de frumusețe pentru câini, o tombolă prin care participanții pot câștiga un câine de rasă, îndrumări privitoare la diferite aspecte importante pentru proprietarii de câini, o demonstrație canină
- ora 12 – Slujbă de pomenire – Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”
- ora 15 – Handbal masculin OLD Boys – Sala de Sport „Wiesenmayer”
- ora 16 – 20 – Expoziție de colecții personale „Întâlnirea colecționarilor“ – Clubul Copiilor – organizator: Clubul Copiilor
- ora 16:30 – Handbal feminin OLD Ladies – Sala de Sport „Wiesenmayer”
- ora 18 – Program artistic: MAGNETICAL MUSE, BELLA LUNA, QUAS & BAND, ALEXANDRA UNGUREANU, DJ GABITZ, CARGO – scena din centrul orașului
- ora 19 – Prezentare de carte la Muzeul Presei „Sever Bocu” – „Conservare și promovare identitară la minoritățile etnice din Județul Timiș, în contextul politicii transfrontaliere a României”, cu prezența profesorului Iancu Berceanu, autorul volumului, în organizarea Bibliotecii Orășenești „Mihai Eminescu”. Cartea urmărește stabilirea cât mai fidelă a raportului pe care etniile maghiară, sârbă, bulgară și ucraineană îl au cu România și statele de origine. Prezentarea va ajuta la completarea contextului care a oferit Jimboliei statutul de „localitate migratoare”.
- ora 23:30 – Foc de artificii
Duminică, 28 iulie
- ora 9 – Campionat de handbal feminin – junioare: A.S. Câtu Timișoara, C.S. Jiul Rovinari 2016, Spartak Dibilecia din Serbia, HC Jimbolia – Sala de Sport „Wiesenmayer”
- ora 10 – Sfânta Liturghie – Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”
- ora 10 – 16 – Expoziție de colecții personale „Întâlnirea colecționarilor“ – Clubul Copiilor – organizator: Clubul Copiilor
- ora 10:30 – Liturghie solemnă și adunarea credincioșilor – Biserica Romano-Catolică „Sfântul Vendelin”
- ora 12 – Demonstrație de karate susținută de Asociația Sportivă „Senshin”- Sala de Sport „Wiesenmayer”
- ora 18 – Program artistic: DANSURI ȘVĂBEȘTI „HATZFELDER PIPATSCHE”, GRUPUL „CERCUL DE GERMANĂ” CONDUS DE ROSWITA KOVACI, ANSAMBLUL „JUNII GUGULANI”, ADELA JURCHESCU, NICOLETA ANCULIA, CARMEN BIRUESCU, IONELA BĂDĂLAN, DAN NISTOR & BAND, NICU NOVAC – scena din centrul orașului
Franz Quint, noul Cetățean de Onoare
Franz Quint, originar din Jimbolia, a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit“ în grad de Cavaler pe 25 ianuarie 2024, pentru contribuțiile sale în domeniul științei, relațiilor bilaterale româno-germane și promovării identității bănățene. Născut în 1965, Quint provine dintr-o veche familie locală stabilită în Jimbolia în 1766. A studiat la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și a absolvit facultatea în Germania, obținând titlul de doctor inginer.
Activitatea sa profesională a inclus cercetări avansate în procesarea imaginilor la Institutul Fraunhofer și dezvoltarea tehnologiilor radar la Airbus. Ca profesor la Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe, a inițiat programe academice internaționale și a colaborat cu Universitatea Politehnica din Timișoara, facilitând schimburi de studenți și proiecte comune.
Franz Quint a fondat Asociația „Prietenii Liceului Lenau”, sprijinind liceul Nikolaus Lenau cu donații și burse, fiind și coautor al unei cărți despre istoria instituției. Pentru eforturile sale, a primit multiple distincții, inclusiv insigna și placheta de aur de la Forumul Democrat al Germanilor din Banat. Mai multe detalii despre el puteți citi AICI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!