În cazul programului de internship pentru voluntariat studenţii vor sta în străinătate între 6 şi 8 săptămâni. În această perioadă ei pot să predea o limbă străină pentru copiii cu dizabilităţi, dar pot face şi alt gen de activităţi educative cu copiii. În cazul stagiilor de practică plătite durata este între 3 luni şi un an. Aici există trei domenii: tehnic, management şi educaţional.
Cele două programe există în cadrul AIESEC de zeci de ani, însă odată cu trecerea timpului acestea s-au dezvoltat. În tot acest timp mai mulţi tineri din Timişoara au participat la schimburi de experienţă în străinătate. Unul dintre tinerii care a plecat într-un stagiu de practică plătit este Adrian Dobre. Timp de un an a stat în Belgia şi a lucrat la o companie în cadrul departamentului de comunicare digitală.
„Întreaga experienţă m-a ajutat să ştiu mai bine ceea ce vreau de la mine şi care ar fi următorii paşi pe plan profesional, dar şi personal”, ne-a spus Adrian Dobre. Un alt tânăr plecat în străinătate pentru a face voluntariat este Liviu Topliceanu. Acum este student în anul trei la Universitatea Politehnica din Timişoara, iar anul trecut a fost plecat pentru 2 luni în Indonezia unde a predat limba engleză copiilor de liceu. „Acolo totul era diferit: de la oameni, climă până la mâncare, peisaj totul… Experienţa m-a ajutat să înţeleg mai bine diversitatea şi să mă acomodez mai uşor în orice situaţie. Profesional m-a ajutat să-mi dezvolt mai bine cunoştinţele de limba engleză şi am acumulat experienţă în a preda. Am călătorit foarte mult”, ne-a spus Liviu.
Cei care vor să se înscrie la unul dintre cele două programe o pot face pe site-ul www.aiesectm.ro. Pentru aceasta ei trebuie să completetze un formulare şi să depună un CV. În urma documentelor depuse se va face o selecţie a celor care vor merge la stagii. „Ei pot aplica oricând. De obicei proiectele de voluntariat sunt mai multe vara. Programele au în primul rând scopul de a dezvolta abilităţile personale şi profesionale ale studenţilor într-un cadru internaţional”, ne-a spus Eli Danciu, vicepreşedinte pe internship internaţional în cadrul AIESEC Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!