Alina Gorghiu și mai mulți deputați și senatori PNL vor să aducă, astfel, o modificare legii care vizează desfășurarea adunărilor publice. Normele în vigoare nu permit organizarea de evenimente culturale sau religioase decât până la ora 23.
”În urma sesizărilor venite din partea unităților administrativ-teritoriale privind restricția dată de lege de a desfășura evenimente după ora 23, cum ar fi zilele municipiului/orașului/comunei, celebrarea revelionului, a unor sărbători religioase, evenimente importante pe plan local, cât și în urma solicitărilor primite din partea organizatorilor de evenimente culturale care doresc realizarea de evenimente după ora 23, care nu implică amplificare audio, cum ar fi proiecții 3D, expoziție de picturi în aer liber, consider necesară o actualizare a legii care să reflecte nevoile actuale”, scrie în expunerea de motive atașată proiectului legislativ, semnată, în numele inițiatorilor, de senatorul PNL de Timiș, Alina Gorghiu.
Guvernul nu este de acord cu modificarea Legii nr.60/1991. Executivul susține că cei care locuiesc în zonele în care se organizează astfel de evenimente ar putea fi deranjați.
”Nevoia de protejare a liniștii cetățenilor trebuie analizată corelativ cu necesitatea asigurării calității vieții, poluarea sonoră creând disconfort, stres și tulburarea odihnei în rândul acestora”, se arată în punctul de vedere al Guvernului.
Senatul e prima Cameră sesizată, deputații sunt cei care vor avea ultimul cuvânt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!