Pentru ca aceste proiecte să se realizeze, marţi, s-a semnat contractul de delegare a gestiunii serviciilor de apă şi canalizare între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Timiş, reprezentată de preşedintele asociaţiei, Constantin Ostaficiuc, şi Aquatim S.A., în calitate de operator regional, reprezentat de Ilie Vlaicu, director general. Aquatim va opera în 40 de localităţi din judeţ, membre ale asociaţiei, prin preluarea serviciilor, începând cu data de 1 februarie 2010.
Pe hârtie, planurile arată promiţător. Astfel, peste 40.000 de locuitori din judeţ vor beneficia, pentru prima dată, de un sistem centralizat de alimentare cu apă potabilă, iar circa 50.000 vor fi racordaţi la un sistem de canalizare. Judeţul Timiş are de mai mult timp un Master plan pentru apă şi canalizare care include proiecte pentru următorii 30 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!