Pentru că a fost criticat că municipalitatea nu iese în față cu proiectele pentru finanțare europeană, primarul Nicolae Robu a vrut să le dea peste nas „haterilor” și a venit cu o listă de 60 de proiecte, din care 38 au fost depuse deja.
„60 de proiecte cu finanțare europeană pentru programele 2014-2020 – programe decalate, pentru România, la 2017-2023, respectiv 2018-2024 – are Primăria Timișoara în diverse stadii. (1) deja aprobate, (2) depuse, dar încă în evaluare, (3) în pregătire pentru depunere. Primăria Timișoara, cu mine ca primar, operează în permanență cu 200-300 de proiecte. Dată fiind întârzierea României în gestiunea programelor 2014-2020, începând cu 01.07.2016, când s-a închis exercițiul programatic european anunțat inițial pt. 2007-2013, dar prelungit pt. România până în 30.06.2016, ne-am axat pe implementarea de proiecte pe bani locali”, a explicat Robu.
Așa spune că s-a ajuns să fie reabilitate pasajele Jiul și Popa Șapcă, dar între timp primăria a aplicat cu noi proiecte sau, după caz, este pregătită să aplice. Sunt 60 de proiecte în total și mai jos veți vedea exact care sunt cele care au fost depuse.
„De îndată ce s-au deschis diverse axe/subaxe ale programelor 2014-2020 – asta înseamnă în 2017 și mai ales în 2018, pt. că din nou România este în decalaj! –, am aplicat cu noi proiecte sau în orice caz, suntem în pregătire să aplicăm cu noi proiecte! Peste 60 este numărul lor! Realizați, acum, stimați interlocutori de bună-credință, cât de mare este ticăloșia sau prostia – eventual mixtura între cele două! – la indivizii/individele care vorbesc într-una de, cică, «lipsa de proiecte la Primăria Timișoara»?! Vă asigur că foarte bine fundamentat afirm eu că asemenea specimene sunt cu suflete negre și minte puțină și nici aia toată bună! Am implementat în perioada iulie 2012 – iunie 2016 un total de 35 de proiecte pe fonduri europene, din 35 acceptate pentru finanțare! Deci, rată de succes 100%! Am avut o absorbție de 94.36% din cât puteam absorbi! La fel de performanți vom fi și cu noile proiecte”, le-a transmis primarul fanilor de pe Facebook.
În cea mai recentă conferință de presă, care a avut loc la sediul PNL, Robu a citit fiecare proiect în parte, în fața jurnaliștilor, dar și în fața celor care îl urmăreau în live-ul de pe rețeaua de socializare. A ținut să precizeze că primăria nu va duce niciodată lipsă de proiecte.
„Nu ați văzut nimic despre parcuri și alte proiecte, portofoliul nostru este de sute. Am ținut să prezint în date concrete această situație, nu ca replică la indivizi și individe, ci din respect pentru cei de bună credință care trebuie să fie informați. Nu am dus niciodată lipsă de proiecte și nu o să ducem niciodată. Stăm foarte bine la atragerea de fonduri. Ei, că noi nu am vorbit despre asta, nu ne-am promovat (…), eu tot timpul m-am bazat pe percepția pe care oamenii o au pe teren. Poate să spună cine ce o vrea, dar când timișoreanul vede pe teren trei pasaje în șase ani și mulțimea de obiective făcute, el nu crede ce zic alții”, a explicat edilul-șef.
Mai jos puteți vedea care sunt exact proiectele despre care primarul spune că au fost depuse (n.r. unele chiar în octombrie 2018 deja), dar și valoarea lor. Anexate acestui material găsiți lista completă cu toate cele 60 de proiecte!
De menționat este și faptul că se lucrează la proiecte pentru înnoirea flotei de tramvaie și modernizarea Depoului Dâmbovița al STPT (cerere de finanțare în pregătire), pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramei stradale pe Stan Vidrighin (cerere de finanțare în pregătire, actualizare SF în licitație), pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramei stradale pe Calea Bogdăneștilor (cerere de finanțare în pregătire, SF în actualizare), pentru amenajarea unei rețele regionale de piste de biciclete (este necesar SF), pentru construirea unei noi linii de tramvai Solventul-Gara de Nord (este necesar SF) și pentru reabilitarea liniilor de tramvai pe Bd. Cetății (n.r. nu se spune stadiul). Toate acestea trebuie depuse însă până în 31 decembrie 2018.
Cereri de finanțare depuse:
- Extindere Spitalul Municipal cu un corp de construcție pentru un nou laborator de radioterapie cu acces principal pentru vizitatori, faza PT + execuție – depus în 7 septembrie, valoare 4.076.229 lei, POR 8/8.1 (proiect retrospectiv în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, lucrări finalizate, recepția în derulare)
- Construire sală de sport la Școala Generală nr. 25 – depus în 30 mai, valoare 7.263.519 lei, POR 10/10.1.B
- Extindere Școala Gen. 30 – depus în 4 iulie, valoare 19.987.192 lei, POR 10/10.1.B (proiect depus în 9 iulie, în evaluare)
- Construire și dotare Liceu Waldorf – depus în 9 iulie, valoare 11.265.506 lei, POR 10.1.B
- OurHEAT – Promoting the Development of Complex District Heating Based Solutions – depus în 29 iunie, valoare 459.358 lei, pentru granturi norvegiene, Fund Support Area (notă conceptuală depusă)
- ECoC-SME: European Capitals of Culture learning to use the mega-event for boosting local entrepreneurship – depus în 22 iunie, valoare 723.972 lei, Interreg Europa 2014-2020, Axa 2
- Integrated development of tourism in the cross-border Romania-Serbia area – depus în 24 aprilie, valoare 1.683.271 lei, IPA II de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia Axa 4
- Development of a common system of centers of excellence for neurological recovery in Timișoara-Kovin area – depus în 24 aprilie, valoare 3.294.770 lei, Programul IPA II România-Serbia Axa 1
- Dotarea cu echipamente a Unității de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic „Louis Țurcanu” POR 2014-2020 – depus în 18 aprilie, valoare 6.818.454 lei, POR 8/8.2 (cerere de finanțare în evaluare la ADR 5 Vest, a trecut la faza precontractare în 4 septembrie)
- Optimizarea standardelor de calitate în sistemul public Timișoara – depus în 6 octombrie 2017, valoare 250.001 lei, POCA obiectiv specific 2.1 (finanțare aprobată contract 23.07.2018)
- Promovarea și aplicarea măsurilor pentru prevenirea corupției și consolidarea principiilor de etică și integritate în activitatea administrației publice locale la nivelul municipiului Timișoara – depus în 6 octombrie 2017, valoare 250.606 lei, POCA obiectiv specific 2.1 (finanțare aprobată contact 1.08.2018)
- Improving public services in Timișoara and Mako – depus în 30 septembrie 2017, valoare 418.500 lei, ROHU Programul Interreg V-A România-Ungaria, Axa prioritară 6 (cererea de finanțare este eligibilă, este la faza de evaluare calitativă)
- Rediscover, expose and exploit the concealed Jewish heritage of the Danube Region – depus în 31 mai 2017 – valoare 171.158 euro, Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 Axa prioritară 2
- URB – Inclusion – depus în 10.10.2018 (n.r. cel puțin așa scrie pe listele prezentate de Robu, iar ca termen de depunere era anul 2016), valoare 271.922 lei, URBACT III (proiect în implementare)
- The Role of Modal Interchange to Foster a Low Carbon Urban Mobility – depus în 13 mai 2015, valoare 697.965 lei, Programul Interreg Europe (proiect în implementare)
- Execuție lucrări extindere iluminat public în Parcul Botanic – depus în 10.10.2018 (n.r. cel puțin așa scrie pe listele prezentate de Robu, deși termen limită de depunere este 18.10.2018), valoare 3.820.894 lei, POR (urmează întocmirea și depunerea cererii de finanțare).
- Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană etapa a II-a – depus în 23 februarie 2018, valoare 125.029.898 lei, Axa prioritară 7
- Retehnologizarea centralelor termice de cartier prin instalarea unor unități de cogenerare cu motoare termice – CT Dunărea – depus în 9 martie, valoare 7.231.333 lei, Programul Termoficare 2006-2020 căldură și confort
- Maximizarea puterii termice livrate din CET Sud în rețeaua de transport, prin funcționarea interconectată cu CT Centru – depus în 9 martie, valoare 4.143.000 lei, Programul Termoficare 2006-2020
- Eficientizarea producerii de energie termică la CET Freidorf prin folosirea resurselor – depus în 9 martie, valoare 672.040 lei, Programul Termoficare 2006-2020.
Urmează 18 proiecte pentru anveloparea mai multor blocuri din oraș, cereri depuse începând cu anul 2017.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2074819″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!