„În mapa domnului Dragnea sunt câteva proiecte pentru care am solicitat finanţare de la Bucureşti – centrul intermodal de la Remetea, calea de descărcare de pe autostradă de la Sânandrei, segmentul de Nord-Vest al inelului de centură pentru ocolirea municipiului Timişoara. Avem aprobarea pentru varianta de ocolire Sud a municipiului Timişoara. Sperăm ca în cursul anului viitor să intre în procedura de achiziţii. De asemenea, am cerut finanţare şi pentru drumul de legătură dintre Reşiţa-Berzovia-Buziaş-Topolovăţ-Lipova. Sperăm ca în 2015 să putem discuta de începerea construcţiei stadionului şi a sălii polivalente. Trebuie să încercăm, de asemenea, să facem legătura Surduc-Buziaş, sunt posibilităţi de a prinde un proiect european pentru reabilitarea lacului Surduc”, a spus Titu Bojin.
Liderul CJ Timiş a chemat primarii mai aproape la începutul dezbaterii cu Liviu Dragnea, deoarece aceştia erau răsfiraţi prin sală: „V-aş ruga să veniţi mai aproape, că tot atâţia bani primiţi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!