Sub genericul “Comemorează trecutul, sărbătorind viitorul!”, evenimentul organizat de Rheinbrucke Architecture, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timişoara este dedicat Revoluţiei din decembrie 1989 şi celebrării primului oraş liber din România.
Spectacol nocturn cu proiecţii despre Libertate, pe faţa Rectoratului Politehnicii Timişoara
“Cei mai talentaţi elevi şi studenţi ai Timişoarei vor îmbrăca faţada Rectoratului cu viziunea lor despre Libertate. Încurajează tinerele talente ale oraşului, participând la derularea a peste 50 de lucrări deosebite, ridicate la scară arhitecturală! Spectacolul nocturn se va desfăşura sub forma unui concurs în cadrul căruia participanţii vor picta pe un suport de siclă faţada Rectoratului urmând ca aceste picturi să fie proiectate pe clădire, astfel materializându-se la scara 1:1 opera realizată de aceştia. Cele mai bune lucrări vor fi notate de un juriu care va desemna câștigătorii”, precizează managerul evenimentului, Adina Georgescu.
Luni, 19 decembrie 2011, între orele 10-19, participanţii vor picta pe sticlă, la Atelierul lui Moş Crăciun din Piaţa Victoriei, lucrările ce urmează a fi proiectate în următoarea zi. Marţi, 20 decembrie 2011, de la ora 17, Romanian Brass Quintet va susţine un concert în faţa Rectoratului Universităţii Politehnica, iar la ora 18 vor începe proiecţiile pe faţada clădirii.
Spectacol inedit in Piata Unirii: proiectii 3D pe Palatul Baroc
Citiți principiile noastre de moderare aici!