Compania Iulius a organizat prima reuniune a comunităţii de parteneri ai Openville Timişoara, proiectul mixt de regenerare urbană în valoare de peste 220 milioane de euro, care va deveni un reper pentru dezvoltarea durabilă a oraşului.
Întâlnirea, desfăşurată la Iulius Mall Timişoara, a strâns aproximativ 150 de manageri şi reprezentanţi ai companiilor prezente în componentele de retail şi office ale viitorului ansamblu. Evenimentul a avut o dublă semnificaţie: sărbătorirea reuşitelor acestui an, care au constat în edificarea unui prim imobil de birouri, demararea construcţiei celei de-a doua clădiri office şi semnarea de noi parteneriate, şi lansarea programului Card Partener, un prim beneficiu al apartenenței la comunitatea Openville, pe care îl vor avea exclusiv angajaţii din ansamblu.
Openville, centrul de business, cumpărături și entertainment care va integra Iulius Mall Timişoara, va include şapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafaţă totală de 130.000 mp închiriabili, unde vor lucra aproximativ 13.500 de persoane. Datorită poziţionării într-un proiect de tip multifuncţional, angajaţii din spaţiile office şi retail vor avea acces la numeroase facilităţi, dar și beneficii, prin programul Card Partener. Prin utilizarea acestui card special la locaţiile din Iulius Mall şi din viitorul ansamblu, angajaţii vor beneficia de promoţii şi discount-uri la magazine, în food court, la restaurante şi cafenele, precum şi la operatorii de servicii.
Anul 2016 a însemnat pentru ansamblul Openville edificarea clădirii United Business Center 2 (UBC 2), startarea lucrărilor la al doilea imobil de birouri şi consolidarea unor noi parteneriate pe segmentul office. Astfel, în clădirea UBC 2, care asigură o sinergie între office și retail, sunt deja funcţionale două locaţii de servicii o policlinică şi un magazin din domeniul drogheriei.
Construcția celei de-a doua clădiri de birouri din ansamblul Openville a început în luna iunie a acestui an. UBC 1 va avea 12 niveluri și o suprafaţă închiriabilă de 13.000 mp. Pentru această clădire, compania Iulius a semnat un parteneriat cu furnizorul internațional de servicii IT Atos, pentru închirierea a 6.000 mp.
Openville Timişoara presupune investiţii de peste 220 milioane de euro, fiind situat în proximitatea Iulius Mall, al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliu, după Palas Iaşi. Cea mai mare pondere o va avea componenta office, care va include 7 clădiri de birouri clasa A, proiectate în conformitate cu normele LEED. Acestea vor dispune de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. De asemenea, imobilele vor beneficia de cea mai avansată tehnologie germană în domeniul managementului inteligent al clădirilor.
Openville va include şi peste 450 de magazine, restaurante şi cafenele tematice, cinema multiplex, o zonă de fresh market, săli pentru evenimente private şi corporate, cel mai mare loc de joacă, opţiuni pentru petrecerea timpului liber, cel mai mare parc suspendat din România şi aproximativ 4.050 de locuri de parcare, subterane şi supraetajate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!