O primă parcare etajată de cartier a fost promisă de primarul Timișoarei în primele zile din februarie 2018. Inițial, de documentație ar fi trebuit să se ocupe SDM, despre care edilul-șef spunea că are proiectanți și tot ce trebuie, dar SDM a pasat proiectul unei firme din Cluj.
Se tot lucrează de câteva luni bune la documentație, iar pe terenul aflat în discuție se află și câteva construcții ilegale care vor fi demolate.
La începutul luni februarie, primarul ne spunea că proiectantul are două variante.
„Mai sunt ceva coșmelii, care, dacă trebuie să rămână, proiectul ajunge într-o variantă care nu ne încântă. Dacă dispar, el devine unul foarte bun. Am fost sesizați de proiectant că sunt cele două variante. Am transmis Poliției Locale să vadă ce e cu acele construcții, repet, nu toate sunt garaje, și am primit concluziile. Toate sunt ilegal realizate. Prin urmare le vom demola rapid, prin dispoziție a primarului, și am dat undă verde proiectantului pentru varianta în care acestea nu mai există”, ne declara Robu în primele zile din februarie, când preciza că va demola rapid construcțiile ilegale, dar că este nevoie de ceva timp pentru documentație.
O lună mai târziu, „coșmeliile” nu au dispărut, iar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic nu sunt gata.
„Nu am primit încă proiectul, am discutat acum vreo două săptămâni cu SDM. Nu este nimic nou, trebuie să fie predat. Coșmeliile de acolo se demolează, proiectantul de la Cluj ne-a spus că în aprilie ne predă proiectul”, ne-a spus acum primarul Timișoarei.
Documentația care ar trebui să ajungă luna viitoare la primărie ne va spune și la ce valoare se ridică investiția, iar autoritățile locale ne vor lămuri cine o face efectiv: primăria sau SDM.
„Cred că abia la vară vom reuși să începem lucrările efectiv. Coșmeliile acolo le demolăm noi rapid, numai licitația pentru execuție îmi ridică semne de întrebare. Bine, eu nu am control asupra licitației. Este SF+PT. (…) Nu ne-a comunicat proiectantul valoarea, nu vă pot spune, dar în curând vom afla. Cred că va construi SDM, nu știu cum va face. În orice caz, nu primăria, SDM va face”, a mai precizat edilul-șef.
Nicolae Robu a anunțat că va amenaja trei parcări etajate în Timișoara: două lângă Calea Martirilor și una pe str. Liniștei din cartierul Lipovei. Proiectele vor fi identice, parcarea urmând să aibă un nivel „ușor subteran, aproximativ demisol” și un etaj la nivelul solului.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/proiectul-parcarii-etajate-de-cartier-inca-in-lucru-robu-ultimatum-pentru-angajatii-primariei-le-am-dat-lista-de-subiecte/2182025
http://www.tion.ro/proiectul-parcarii-etajate-de-cartier-inca-in-lucru-robu-ultimatum-pentru-angajatii-primariei-le-am-dat-lista-de-subiecte/2182025
http://www.tion.ro/robu-ne-arata-cum-vor-fi-parcarile-etajate-intre-blocuri-promite-trei-in-2019/2168733
Citiți principiile noastre de moderare aici!