Liceele „Regele Ferdinand I” și „I.C. Brătianu”, ambele din Timișoara, sunt în acest an parteneri în cadrul proiectului Școala Profesională Germană Timișoara, proiect iniţiat de întreprinderile membre ai Clubului Economic German Banat.
În premieră va exista din această toamnă la liceul „I.C. Brătianu” o clasă de lucrători în comerţ, la care se va preda atât legislația românească în domeniu, cât și cea germană.
În premieră, la liceul Ferdinand vor funcționa în cadrul proiectului două clase cu profil tehnic: câte una pentru electromecanici respectiv pentru electricieni.
Experiența pozitivă din primii doi ani a determinat conducerea celor două școli să înceapă respectiv să continue acest proiect pilot și să vină în întâmpinarea unor nevoi stringente atât pentru agenții economici cât și pentru sistemul educațional.
Recent, 17 elevi de la liceul Ferdinand au obținut diplomele de absolvire, constituind astfel prima promoție de specialiști după model german. Înscrierile pentru Şcoala profesională continuă până în date de 12 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!