Consilierul PNL Simion Moșiu a propus, la ședința în care s-a votat bugetul Timișoarei pe anul 2019, alocarea a 25.000 de lei, adică peste 5.000 de euro, pentru panouri mobile de expunere stradală, pe care primăria să le folosească „pentru evenimente, activități, promovare”. El spune că a văzut astfel de panouri în Viena, Munchen și chiar în Sibiu.
„Este vorba despre panouri de expunere de exterior care să reziste la intemperii pentru a se promova imaginea orașului, să fie expoziții de afiș, de fotografie, de cărți poștale. Sunt niște panouri speciale expoziționale, cu două fețe, etanșe, pentru a se putea pune pe stradă, pe pietonală. Am zis să fie mobile, pentru că se pot pune ori în față la primărie, ori în Traian, ori pe pietonală. În jur de 25 de panouri (…) eu am văzut la Viena, Munchen și Sibiu”, a explicat pentru tion.ro consilierul liberal.
Propunerea alesului a fost aprobată de consilierii locali, astfel că municipalitatea va cumpăra astfel de panouri pentru promovare chiar anul acesta. Sau cel puțin acestea sunt planurile.
Vă reamintim, Primăria Timișoara a achiziționat în urmă cu mai mulți ani 29 de panouri informative, pe care urmau să fie publicate informații de interes util, cum ar fi: proiecte de hotărâri de consiliu local, anunţuri privind organizarea de dezbateri publice, întâlniri ale consiliilor de cartier, informaţii utile (de ex., termene pentru plata taxelor şi impozitelor locale, facilităţi fiscale, lucrări publice, întreruperi temporare ale utilităţilor publice etc.), anunţuri despre acţiuni culturale şi sportive, anunţuri de interes public.
Cele 29 de panouri electronice au costat aproape 1 milion de euro, bani europeni, și în cele din urmă au fost folosite și pentru promovarea realizărilor primarului Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!