Panoul din imagine a fost pus pe un bloc în Piața Victoriei, chiar vizavi de Catedrala Mitropolitană. Pe el stă scris „Vino la referendum! Votează «Da» pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Apără familia și copiii României! Dacă nu vii la vot, doi bărbați vor putea adopta copilul tău!”.
Cei care au văzut panoul l-au fotografiat și l-au făcut public pe Facebook, unde a creat controverse.
„Dragi părinți, să vă țineți copiii în lesă, că vin doi bărbați să îi adopte când nu sunteți pe fază! Da? Cu plăcere!”, a scris Cristina, una dintre timișorencele care a rămas șocată de ce a găsit în centrul Timișoarei.
„Ce vremuri am ajuns să trăim: să nu mai poată omul să-și abandoneze copilul cu liniștea că acesta va rămâne instituționalizat, așa cum cere tradiția”, a scris altcineva.
Oamenii s-au întrebat cu stupoare de ce nu pot veni și două femei să adopte un copil abandonat și îi acuză pe cei care au pus panoul de discriminare. Alții vor să reclame existența panoului, acuzând de dezinformare. Pe fir a intrat și primarul Timișoarei, care a cerut Poliției Locale să ia măsuri urgente. Oamenii legii n-au făcut însă nimic până să vină ordinul primarului, deși panoul publicitar este pus de câteva zile în centru.
„Apel la toleranță și respect reciproc! Nu pot fi de acord cu atitudinile jignitoare, calomnioase, implicit și cu atât mai mult explicit instigatoare la tensiuni, la conflicte între noi, membrii aceleiași specii, la care unii se dedau! Am fost informat că au apărut în oraș materiale de îndemn la prezență la referendum, conținând și un text menit să trezească teamă, îngrijorare și, pe cale de consecință, reacții de ostilitate la adresa comunității LGBT. Detest așa ceva și nu voi tolera! Am și cerut Poliției Locale să intervină în litera și spiritul legii!”, a scris primarul Nicolae Robu pe Facebook.
Edilul-șef a ținut și să declare solemn că va merge la referendum și va vota pentru familie tradițională, considerând că acest referendum trebuie să aibă loc în România.
În 6 și 7 octombrie, românii sunt chemați la referendum pentru redefinirea familiei, după ce senatorii au adoptat propunerea pentru modificarea Constituției. Curtea Constituțională a României a dat recent ultimul aviz necesar pentru organizarea referendumului pe care se cheltuie 163 de milioane de lei.
Oamenii vor trebui să răspundă la întrebarea „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”. Textul din lege spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.
Ca să fie validat, la urne trebuie să fie prezenți 30% din cetățenii români cu drept de vot, adică peste 5 milioane de oameni.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2109723″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!