Mai mulți proprietari de garaje din zona Rusu Șirianu – D. Kiriak l-au invitat pe primarul Nicolae Robu la o discuție în stradă, miercuri, la ora 18, după ce au fost notificați că garajele lor vor fi demolate și că trebuie să se prezinte la primărie să predea terenurile municipalității, acestea fiind declarate de interes public. În cazul în care nu o fac, sunt amenințați că ar putea fi puși să plătească și despăgubiri, se arată într-o notificare transmisă de șeful Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse I Est și semnată de primarul Nicolae Robu.
Înainte de întâlnire, oamenii s-au adunat și au iscălit un memoriu pentru primărie, în numele proprietarilor de garaje din bateria Rusu Șirianu – Dumitru Kiriak, al asociațiilor de proprietari din Rusu Șirianu nr. 35, 37 și D. Kiriak 2, 4, 6, 8 și 10, precum și în numele proprietarilor de mașini din zona Calea Șagului – cimitir și cele două străzi, al persoanelor în vârstă din zonă și al mamelor cu copii mici.
„Până în prezent, din cunoștințele noastre, după acțiunea de demolare a garajelor din alte cartiere ale orașelor nu a rezultat vreo îmbunătățire semnificativă a confortului tuturor locuitorilor din zonă, așa cum prevede legislația și ar trebui să stea în atenția autorităților locale. Nu ne-au fost prezentate concepția și proiectul de realizare a noii parcări în zonă, nici nu am fost invitați la vreo dezbatere în consiliul local pe temă. Ne așteptăm, așa cum este normal, ca după demolare situația să fie mai bună, nu mai rea”, au scris aceștia în memoriul destinat primarului.
Locatarii mai spun că, dacă ar fi amenajată o parcare după demolarea garajelor, ar rezulta maximum 50 de locuri de parcare, adică doar 10 în plus față de câte sunt acum, acestea urmând să fie ocupate și de alți proprietari de mașini, iar cei fără garaje să rămână fără locuri de parcare. Ei dau asigurări că într-adevăr își folosesc garajele pentru a-și parca mașinile în ele.
„Din totalul de 40 de garaje construite, sunt utilizate pentru adăpostirea autoturismelor 35 garaje, adică 87,5%, aspect posibil de verificat. În plus, în garaje se păstrează motociclete, biciclete, trotinete, cărucioare pentru bebeluși. Deci, gradul de utilizare al garajelor este mare și nu se justifică demolarea lor, având în vedere faptul că un garaj protejează mult autoturismul, de îngheț iarna și de insolație vara”, explică timișorenii nemulțumiți.
În zona vizată, spun locatarii, aproximativ 60 de șoferi își lasă mașinile în spațiul dintre blocuri, adiacent căilor de acces, iar noua parcare ce ar urma să fie amenajată după demolare nu ar schimba acest lucru.
Bateria de 40 de garaje despre care vorbim a fost construită legal, cu autorizație de construire. Conform legii locale, oamenii vor primi despăgubiri în cazul în care contractele lor cu primăria pentru teren prevăd acest lucru.
Ce vor timișorenii cu garaje de la Robu? Vor să vadă un proiect clar de realizare a noii parcări, care să asigure parcarea a cel puțin 100 de mașini estimate că ar fi în zonă. Mai mult, ei sunt dispuși să cumpere terenurile pe care se află garajele, așa că cer reprezentanților primăriei să facă o ofertă convenabilă de vânzare, „eventual cu plata în rate”. Ei vor, de asemenea, ca primăria să respecte termenul de 30 de zile de preaviz conform legii pentru notificări.
Rezervare sau închiriere
Proprietarii de garaje din zona Rusu Șirianu – Kiriak cer ca, dacă tot le sunt demolate garajele, să poată închiria sau rezerva în vreun fel locurile de parcare.
„Solicităm ca proiectul nou realizat să prevadă sisteme care să permită rezervarea locurilor de parcare pentru actualii proprietari de garaje, sisteme de plată automată sau închirierea locurilor de parcare”, spun timișorenii.
De asemenea, ei mai vor să li se spună clar ce responsabilități are administratorul parcării, dacă viitoarea parcare are buget prevăzut pe anul 2019, care este suma ce va fi investită și când vor începe lucrările, vor să afle dacă s-a făcut un studiu de impact al disconfortului pentru toată zona pe timpul realizării demolării și construirii noii parcări, să se menționeze dacă se preconizează reducerea spațiului verde existent, amenajat de locatari, să se precizeze dacă există un studiu de impact cu privire la evoluția demografică, eventuala creștere a numărului de autoturisme, protecția asupra zonei, având în vedere că este vorba despre un careu de imobile.
„Dorim, dacă se poate, să vedem un progres în ceea ce privește nivelul de trai referitor la condițiile ambientale în care locuim, să ne sporim confortul și siguranța proprietarilor. Siguranța autoturismelor ar fi puternic afectată în cazul eventualei demolări a garajelor”, mai semnează timișorenii nemulțumiți.
Ei vor ca primăria să le răspundă public la toate întrebările și au transmis municipalității inclusiv un tabel cu proprietarii de garaje, aprobarea asociațiilor de locatari din zonă, un tabel cu alți proprietari de autovehicule care doresc parcare, o planșă cu evidențierea locurilor de parcare la sol ce s-ar obține după demolarea actualelor garaje, un set de fotografii cu urmările demolărilor de garaje.
Vă reamintim, în urmă cu aproape două săptămâni, primarul Nicolae Robu a lansat un nou sondaj pe Facebook, de weekend, în care îi întreba pe prietenii din mediul virtual dacă sunt de acord să se închirieze locurile de parcare numai celor care au mașini înmatriculate în județul Timiș. Peste 9.000 de oameni au votat, iar 51% au spus că sunt pentru închiriere, în timp ce 49% s-au declarat împotrivă.
Nu este prima dată când edilul face valuri pe Facebook cu locurile de parcare. Anul trecut a lansat ideea ca locurile de parcare dintre blocuri să fie împărțite gratuit doar către cei care au buletin de Timișoara și autoturisme înmatriculate în Timiș, iar ceilalți să fie amendați dacă îndrăznesc să le ocupe. Restul șoferilor români ar fi fost trimiși să parcheze unde parchează acum timișorenii, uneori la 200 de metri de locuință, în noroi.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/sondaj-de-weekend-marca-robu-vreti-sa-se-inchirieze-locurile-de-parcare-numai-pentru-masinile-din-timis/2229350
Citiți principiile noastre de moderare aici!