Deşi au fost lansate ameninţări cu amenzi, deţinătorii de case şi apartamente nu prea par impresionaţi de lipsa unei asigurări obligatorii a locuinţelor. O dovedesc chiar datele oficiale, procentul celor care au semnat o asemenea poliţă, fiind extrem de redus. Timişul se poate lăuda că e pe locul doi la nivel naţional, cu 29,87% din totalul imobilelor asigurate, mai precis 85.649 de poliţe valabile la începutul lunii mai. Mai conştiincioşi au fost doar bucureşteni cu 35,79%.
Teoretic, fiecare locuinţă ar fi trebuit să deţină o asemenea asigurare. Practic, oamenii nu se înghesuie să semneze o asemenea poliţă, ei considerând că dau oricum banii degeaba.
„Cine a ştiut să facă bani din acest tip de asigurări a făcut atunci când au fost lansate, în urmă cu mulţi ani, cred că e vorba de cinci ani. A fost la început, oamenii ştiau că e vorba de ceva obligatoriu, ca şi la maşini. Din păcate, nu se mai întâmplă aşa. Legislaţia e ambiguă, nu se ştie cine pe cine amendează şi cum amendează, omul a văzut că nu e problemă şi preferă să dea banii de primă pe altceva”, am aflat de la Luminiţa Petrea, agent de asigurări.
Ca dovadă că acest tip de asigurare poate fi chiar util este faptul că poliţa obligatorie a adus în buzunarul timişenilor care au fost afectaţi de dezastre naturale nu mai puţin de 21.643 de lei. Această valoare este una extrem de mare în comparaţie cu alte judeţe.
Există două valori de asigurare, o poliţă de 10 euro care oferă despăgubiri de 10.000 de euro, pentru locuinţe realizate din materiale de calitate mai slabă, respectiv o poliţă de 20 de euro care oferă o acoperire a pagubelor de până la 20.000 de euro, pentru locuinţele realizate din materiale de o calitate superioară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!