Naționalul, care este mereu atent la raportul dintre teatru și societate, a decis să scoată la lumină comedia lui Teodor Mazilu, „Proștii sub clar de lună”. Este vorba despre un text publicat prima dată în anul 1962, dar care descrie perfect situația actualei societăți.
„Proștii sub clar de lună este o poveste despre dragostea în vremea… ticăloșiei. Toate personajele – vedetă ale momentului se regăsesc în cuvintele personajelor lui Mazilu, bărbați și femei cu gândire șablonată și sentimente castrate, dar încercând, totuși, în replici a căror savoare își regăsește nealterată întreaga prospețime, să devină «oameni», adică să iubească”, a declarat Codruța Popov, secretarul literar al Teatrului Naționalului Timișoara.
Spectacolul stă sub semnătura regizorului Ion-Ardeal Ieremia, iar pe scenă vor urca actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan și Alina Chelba.
Premiera spectacolului va avea loc duminică, 29 martie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național.
Biletele se pot cumpăra de la agențiile Teatrului Național.
Citiți principiile noastre de moderare aici!