„Pentru moment s-a decis oprirea temporară a caruselului. Aşteptăm ca mâine (miercuri, n.r.) să iasă din spital tânăra accidentată pentru a vedea, în funcţie de gravitatea accidentării, ce măsuri vom lua în continuare. Oricum, procesul verbal a fost încheiat şi există o contravenţie. Deocamdată nu s-a încheiat tot dosarul pentru că actul de ieşire din spital al fetei ne va spune ce măsuri vom lua în continuare. Se poate merge până la suspendarea activităţii”, a precizat ing. Marinela Iliaş, comisar şef în cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Timiş.
Protectia Consumatorilor a dispus verificarea caruselului de la Utvin
Tanara ranita in timp ce se dadea intr-un carusel, la Utvin
Citiți principiile noastre de moderare aici!