„Atenție la cumpărăturile de Black Friday”, transmite Sorin Susanu, care spune că reducerile mari de preț, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii economici, dar „pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenționează să le achiziționeze, să fie extrem de vigilenți și să acorde maximă atenție tuturor detaliilor”.
Sorin Susanu recomandă verificarea prețurilor prin consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs, iar în cazul în care considerați că drepturile v-au fost încălcate semnalați orice abatere CJPC Timiș, la telefon: 021 9615.
Vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (Soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de dată aplicării prețului redus.
„Pentru cumpărăturile online:
• Verificați stocul existent;
• Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
• Verificați dacă prețul include și costul de livrare.
Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:
• Datele de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
• Caracteristicile esențiale ale produsului;
• Prețul cu toate taxele incluse;
• Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
• Modalitățile de plată și de livrare;
• Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
• Durata minimă a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
• Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.
Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vânzare sau a condițiilor de livrare; modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozității vânzătorului”, transmite Sorin Susanu.
Consumatorul trebuie să știe că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulțumit de el, fără să invoce vreun motiv. În cazul returnării produsului, consumatorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.
„Cumpărăturile din perioada Black Friday pot fi făcute în siguranță dacă:
– Întocmiți o lista cu produsele pe care doriți să le achiziționați și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru va va ajută să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci când comercianțîi măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat;
– Citiți cu atenție caracteristicile produsului;
– Verificați dacă produsul corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dvs.;
– Verificați stocul existent (pentru comerțul on-line);
– Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), dacă prețul include și costul de livrare etc.
– În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul”, mai spune Sorin Susanu.
Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).
Trimite articolul
XAsa si ce face ANPC ? Am facut sesizari peste sesizari anul trecut si dupa cateva luni ANPC a dat dreptate tot vanzatorului desi a vandut un produs replica cu spwcificatiile celui real..
Cand vine vorba de Black Friday, tot ce pot spune sunt 2 lucruri:
– cei care oferteaza reduceri sunt tot cei care scumpesc gradual pentru a putea “reduce” preturile de Black Friday
– cei care cumpara produse de Black Friday de obicei se incadreaza la “profita de reduceri, ia o țeapa”
Samo Service fara factura si bon fiscal, garantie până la semafor. Domnule Susanu, vă băgați?