Asociația „România fără ei”, în colaborare cu Asociaţia Sfera Timişoarei şi cu un grup important de agricultori din zona de vest, au pus la cale, pentru duminică, evenimentul „Împreună salvăm câmpia de vest”.
Evenimentul este programat dumnică, 14 septembrie, cu începere de la ora 17.00, în faţa Căminului Cultural din Dudeştii Vechi. Acolo vor concerta formaţiile The Weekend Band (Timişoara) şi Apocalips (Sânnicolau Mare), vor lua cuvântul mai multe personalităţi din zonă pentru a informa cetăţenii cu privire la riscurile exploatării hidrocarburilor şi a fracturării hidraulice, iar la final se va organiza un marş de protest în centrul comunei Dudeştii Vechi.
Sunt aşteptaţi şi locuitori din comunele învecinate, Beba Veche, Valcani şi Cenad, precum şi din oraşul Sânnicolau Mare.
„Scopul acestui eveniment este de a trage un semnal de alarmă şi de a informa cetăţenii cu privire la riscurile la care se expune zona în cazul începerii exploatării hidrocarburilor. În prezent există mai multe plângeri penale, ale proprietarilor de terenuri, cu privire la încălcarea dreptului de proprietate de către firmele care fac prospecţiuni în zonă. Noi credem că viitorul câmpiei de vest este agricultura şi agroturismul, nu exploatările şi forările”, precizează, din partea organizatorilor, Răzvan Munteanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!