Urmând modelul lui Dan Șova, care a fost uns cu mir de către o colegă înainte de votul Senatului în privinţa cererii de arestare a DNA, reprezentanţii PMP Timiş au uns cu mir şi cererea depusă la registratura Consiliului Judeţean Timiş, dar şi pancartele pe care scria: „Bojin demisia!”, „Pentru subfinanţarea judeţului, demisia!”, „Apel la decenţă” şi altele.
PMP Timiş a demarat deja o campanie de strângere de semnături pentru demiterea lui Titu Bojin, iar vineri, 27 martie, au venit la Consiliul Judeţean Timiş. Liderii filialei Timiș a Partidului Mișcarea Populară motivează acest demers de demitere prin faptul că Bojin este acuzat, la rândul său, de fapte de corupţie, dar şi prin incapacitatea acestuia de a face lobby la Bucureşti pentru judeţul pe care îl conduce pentru diferite proiecte importante, precum Centura Sud, spitalul regional și aripa nouă a Spitalului de Copii.
„Noi am dorit să dăm un semnal clar. Am dorit să depunem această cerere. Nu este într-atât de relevant numărul persoanelor care s-au aflat în faţa Consiliului Judeţean Timiş, cu atât mai mult cu cât aceste persoane se află încă în programul de lucru. Noi ne-am atins obiectivul. Am arătat motivele pentru care îi cerem demisia domnului Titu Bojin, am demarat strângerea de semnături. Strângem semnături atât pe tabele special concepute cât şi online”, a spus Roxana Iliescu, liderul PMP Timiş, după ce a depus cererea la registratura Consiliului Judeţean Timiş.
Acţiunea de strângere de semnături se desfăşoară atât în localităţile judeţului Timiş, unde reprezentanţii PMP vor merge cu liste pentru a strange semnături, cât şi online. A fost lansată pagina “Demite-l pe Bojin” – demitelpebojin.ro, unde se află petiţia online şi unde se strâng semnături pentru acest demers.
Pentru ca această inițiativă să aibă succes, cei de la PMP Timiş ar trebui să convingă un sfert din alegătorii din judeţ să semneze petiţia iniţiată de ei, adică peste 150.000 de persoane, declară aceştia.
Bojin spune însă că au nevoie de 200.000 de semnături, iar când ajung la acest număr, liderul Cj Timiş le-a transmis celor de la PMP Timiş să îl anunţe.
În timpul protestului, Titu Bojin nu a dat ochii cu protestatarii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!