Protestatarii s-au adunat de la ora 20 în Piața Operei din Timișoarei. „Nu cedăm! Apărăm statul de drept și justiția!” este titlul protestului organizat de „Inițiativa Timișoara”, duminică, în Piața Victoriei.
„Decizia CCR a generat un precedent legal foarte grav, reconfigurând sistemul de putere din România. Astfel, Curtea Constituțională devine legislatorul suprem, trecând peste voința poporului. Separația puterilor în stat e anulată, rolul președintelui în stat devenind decorativ. Și toate aceste schimbări sunt pentru a scăpa o gașcă de penali de pușcărie. Statul român e făcut praf pentru a salva un număr de cetățeni infractori, care dețin cele mai importante demnități în stat. Va invităm să protestăm împotriva acestor abuzuri făcute cu legea în mână, de către o minoritate care a ajuns la putere prin minciună și intimidare”, transmit cei de la Inițiativa Timișoara.
Protestul a început pe o ploaie puternică, care s-a oprit ulterior. În piață se află câteva zeci de oameni care scandează „CCR sluga PSD”, „Justiție, nu corupție” sau „România trezește-te!”. Manifestații au adus pancarte pe care scrie „Toți pentru justiție”, „Fără penali în funcții publice”, sau „Punctul 8 de la Timișoara: fără comuniști, fără penali”. În Piața Victoriei din Timișoara au sosit chiar și câțiva protestatari din Oradea, purtând drapele.
UPDATE. În piață s-au adunat aproximativ 200 de manifestanți
În ciuda vremii nefavorabile, din ce în ce mai mulți oameni vin la protest. După oprirea ploii, aproximativ 200 de manifestanți scandează în Piața Victoriei. Oamenii scandează „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta!”, „DNA, lupta DNA!” și „Kovesi, nu uita, strada e de partea ta!”.
UPDATE 2. Protestul s-a încheiat
Protestul din Piața Victoriei din Timișoara s-a încheiat puțin după ora 22. Nu au fost incidente, manifestația a decurs în parametrii normali.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2052443″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!