Consiliul Local trebuie să aprobe reorganizarea rețelei școlare potrivit Legii educației naționale. După ce vreme de luni s-a discutat despre comasarea Liceului Tehnologic de Poştă şi Telecomunicaţii cu Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”, fostul CFR, aleşii au fost marţi la un pas să aprobe comasarea Colegiului Tehnic de Vest cu Liceul de Poştă. În plus, consilierii au propus ca anumite şcoli şi grădiniţe pe care Inspectoratul Şcolar ar fi dorit să le arondeze altor unităţi şcolare să rămână totuşi separat, fiecare cu personalitate juridică. Au şi fost iniţiate amendamente în acest sens la proiectul de hotărâre privind reorganizarea şi funcţionarea reţelei şcolare pentru anul şcolar 2012-2013 – amendamente de altfel aprobate -, dar lucrurile au luat o altă turnură după ce a luat cuvântul în plen inspectorul şcolar general şcolar Francisc Halasz.
„Se împlinesc mai bine de trei luni de când a început dezbaterea cu noua reţeaua şcolară. De nenumărate ori v-am atras atenţia vizavi de problemele legate de mişcarea personalului didactic, care a început deja, şi înscrierea copiilor. Sunteţi într-o foarte mare întârziere. Există un aviz conform de la Inspectoratul Şcolar pentru reorganizarea reţelei şcolare. Orice hotărâre pe care o luaţi fără avizul conform al inspectoratului care a venit pe acea reţea şcolară este lovită de nulitate. Avem nişte termene care trebuie respectate, dar decizia vă aparţine”, a afirmat Halasz.
Consilierul local PNL Ciprian Jichici s-a declarat „siderat” de această poziţie. „Eu, ca şi consilier local, nu accept ca cineva să vină în faţa consiliului local şi să spună ori votezi cum vreau eu ori nu ai ce să cauţi aici. Prin această intervenţie a domnului inspector consiliul local este pus într-o poziţie în care nu îmi aduc aminte să fi fost pus vreodată”, a declarat Jichici.
Consilierul PSD Traian Stoia a afirmat că lucrurile stau invers decât au fost ele prezentate de reprezentantul Inspectoratului Şcolar.
„Am avut tot felul de discuţii, inclusiv cu domnul Halasz, am avut discuţii pe tema avizului conform şi am explicat că acest aviz trebuie dat în urma dezbaterilor din comisiile consiliului local şi a unui vot în plen. Noi, ca organism deliberativ, trebuie să dezbatem problematica şi să ajungem la o concluzie pe care să o validăm prin vot şi pe care Inspectoratul Şcolar trebuie să dea un aviz conform”, a spus Stoia.
Colegul său Radu Ţoancă a avertizat că în aceste condiţii grupul PSD nu va vota noua reţea şcolară, sistemul de învăţământ vă rămâne exact ca şi până acum, iar „domnii de la inspectorat nu au decât să răspundă pentru acest lucru”.
Şi consilierul PDL Adrian Pau s-a declarat surprins de poziţia exprimată de Halasz. „Sunt surprins cum Inspectoratul Şcolar încearcă să impună o anumită formă de organizare a instituţiilor şcolare. Nu ajungeam aici dacă se venea cu o propunere viabilă. Acest proiect de hotărâre (n.r. – propunerea de reţea şcolară care a intrat marţi în plen) reprezintă munca colegilor noştri. Aşa cum suntem, suntem aleşii comunităţii. Dar să ni se spună că hotărârea va fi lovită de nulitate nu accept”, a declarat Pau.
Chiar dacă au trecut la vot amendamentele făcute de aleşi, proiectul de hotărâre în ansamblu privind reorganizarea reţelei şcolare nu a întrunit destule voturi pentru a fi aprobat. Proiectul avea nevoie de două treimi pentru a fi adoptat, 14 voturi „pentru”, dar mulţi consilieri prezenţi în sală, aleşii PSD şi PNL, au refuzat să voteze.
„În plenul de azi colegii de la USL nu figurează, ei fac grevă şi la Bucureşti şi aici”, a reclamat consilierul PDL Marinel Horablaga.
Inspectorul şcolar general adjunct Francisc Halasz a afirmat după plen că va analiza situaţia, repercusiunile votului de marţi, şi că Inspectoratul Şcolar Timiş ia în calcul posibilitatea de a acţiona în instanţă Consiliul Local Timişoara.
Alesii locali voteaza marti comasarea scolilor
Comasarea scolilor se amana la Timisoara. Consilierii n-au vrut sa voteze!
Citiți principiile noastre de moderare aici!