Manifestanţii au sosit în Piaţa Victoriei în jurul orei 17:15, purtând pancarte pe care scrie “Salvăm Roşia Montană”, “Până când minţiţi şi furaţi de clasa politică?”, “Nu cred miniciunile voastre, opriţi mineritul cu cianură acum”. În timpul manifestaţiei, protestatarii au scandat lozinci precum “Uniţi, salvăm Roşia Montană”, “Presa română, plină de minciună” sau “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”.
Update: În momentul culminant al protestului, În Piaţa Victoriei s-au aflat aproximativ 250 de persoane. Protestatarii au cerut să nu fie votată legea care permite demararea proiectului care permite exploatarea de la Roşia Montană, zona să intre în patrimoniul UNESCO, iar parlamentarii să promulge o lege prin care să interzică definitiv mineritul cu cianuri.
„Ne-am adunat pentru Roşia Montană. De două săptămâni populaţia a ajuns la o saturaţie, la un punct critic de conştientizare. Lumea a început să se informeze despre problemele de la Roşia Montană şi care nu sunt de azi de ieri, sunt de ani de zile. Însă acum, legea pe care vor să o promulge în Parlament, trecând peste tot, asta este cea mai mare măgărie posibilă. Inclusiv redevenţele pe care le primim, pe mine nu mă încălzesc cu nimic, pentru că şi banii aceia vor merge pe nimicuri (…). Suntem aici pentru că suntem alături de oamenii de la Roşia Montană, îi înţelegem. După 10 – 15 ani de exploatare, ei vor rămâne cu nişte gropi în pământ. Vor rămâne fără bani, fără pământ, fără demnitate. Le cerem guvernanţilor să nu voteze această lege, Roşia Montană să intre în patrimoniul UNESCO şi să fie dată o lege care să interzică folosirea cianurilor în procesul de minerit”, a declarat Flavius, unul dintre protestatari.
După aproximativ o oră, manifestanţii au plecat spre Piaţa Unirii, scandând şi fluierând. Protestul din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente.
Update: În Piaţa Unirii, protestatarii s-au adunat în jurul statuii. O parte dintre ei a bătut în tobe, în timp ce alţii suflau în bucium. Unii au ţinut discursuri la megafon şi le-au explicat celor prezenţi în piaţă riscurile mineritului cu cianuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!