La ora 15.15, în faţa sediului societăţii Electromotor s-au adunat zeci de oameni care la acea oră ieşeau din tură. Angajaţii solicită renegocierea salariilor, motivată de veniturile foarte mici pe care le obţin, spun aceştia. „Ultima negociere a contractului de muncă a avut loc în cursul anului 2008. Atunci am înţeles că sunt probleme economice şi am rămas cu promisiunea că vom beneficia de o nouă renegociere în luna aprilie a acestui an. A trecut şi luna aprilie şi nu am ajuns la o renegociere. Am încercat şi astăzi (n.r. Joi, 7.07) un dialog cu conducerea unităţii, dar nu am avut cu cine să discutăm. Noi vom încerca din nou să ne întâlnim cu cei responsabili. Sper ca după acest protest spontan să avem ecou şi să fim băgaţi în seamă. Repet, este un protest spontan, nu este o grevă. Din păcate, legislaţia actuală ne-a îngrădit mult acest drept. Dacă nu vom reuşi realizarea renegocierii contractelor, vom continua cu aceste proteste şi mâine şi săptămâna viitoare. Până vom fi băgaţi în seamă”, ne-a declarat Dumitru Pristolescu, lider de sindicat la Electromotor.
Oamenii spun că lunar pleacă acasă cu salarii nete de sub 1000 de lei, iar banii nu sunt îndeajuns pentru un trai decent. „Noi vom insista cu obţinerea procedurii de renegociere. Dacă nu vom avea succes se va ajunge şi la grevă. Este o unitate de producţie şi această grevă se va face simţită”, a mai declarat Pristolescu. După un sfert de oră de protest spontan, oamenii au părăsit platoul din faţa societăţii.
Reprezentanţii societăţii nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima punctul de vedere legat de acţiunea de protest a salariaţilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!