Studenți din întreaga țară au protestat miercuri, 8 aprilie, cerând schimbarea legii educației și creșterea participării studenților la alegerile rectorilor. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România – ANOSR, liderul acestei acțiuni, face demersurile necesare pentru implementarea unui sistem de vot în care studenţii să aibă o pondere de 25% în procesul de alegeri.
Liga AC, din cadrul universităţii Politehnica, a susținut această mișcare, protestând şi solicitând îndeplinirea cererilor și popularizarea acestora în rândul tuturor studenților. Miercuri, 8 aprilie, s-a făcut grevă japoneză și s-au împărțit studenților banderole albe pe care era inscripționat „25%”, adică exact procentul pe care studenţii vor să îl aibă la luarea deciziilor de alegere a rectorilor.
„Rectorul este cel care conduce universitatea, numește prorectorii, și împreună cu aceștia numește și decanii facultăților, având o foarte mare putere de decizie și influențare a deciziilor din universitate. Deciziile luate sau influențate de rector îi afectează în mod direct sau indirect pe toți studenții universității”, au anunţat cei de la Liga AC.
Până în 2011, 25% din cei care alegeau rectorul în universități erau studenți. În prezent, ponderea studenților în procesul de alegere a rectorului este sub 10% din totalul celor care votează, restul fiind cadre didactice.
De asemenea, şi studenţii Universităţii de Vest Timişoara au protestat în băncile facultăţilor.
„Opinia studenților trebuie să fie luată în seamă într-un mod corespunzător. Nu e normal ca doar 5% din numărul total de voturi pentru alegerea rectorului dintr-o universitate să fie ale studenților și ei să nu poată influența decizia aproape deloc. Studenții au probleme, interese și nevoi specifice, despre care conducerile universităților trebuie să țină cont într-un mod corespunzător. Până în 2011 studenții participau în procesul de alegere al rectorilor într-o pondere de 25% din totalul electoratului, iar conform Curții Europene a Drepturilor Omului un drept câștigat nu poate fi restrâns, ci doar extins, astfel că e obligatoriu să ne redobândim acest drept”, a declarat Vlad Cherecheș, președinte Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest Timişoara – OSUT.
Pe site-ul ANOSR (www.anosr.ro) există o scrisoare de susținere, adresată întregii comunități, unde oamenii își pot arăta solidaritatea și pot susține aceste demersuri.
Articole pe aceeași temă:
Studentii timisoreni intra in greva japoneza
Citiți principiile noastre de moderare aici!