Platforma Galantom a lansat provocarea „Obicei Galantom”. Românii sunt invitați să renunțe la un obicei nesănătos sau să adopte unul bun, făcând din această provocare un motiv să strângă donații pentru un ONG sau un proiect cu impact pozitiv în comunitate.
„De obicei, începutul de an este perioada rezoluțiilor. Atunci ne planificăm cum o să renunțăm la fumat, cum o să facem mai mult sport, cum o să citim mai mult sau cum o să avem grijă să mâncăm mai sănătos. Noi zicem că nu doar începutul de an este bun pentru asta, ci oricând, mai ales atunci când ai un motiv bun să o faci, dar și o echipă serioasă de susținători”, spune Andrei Chirtoc, cofondator al Asociației Envision, inițiatoare a proiectului. „Așa a apărut provocarea Obicei Galantom prin care te poți ajuta pe tine, dar și pe ceilalți. Suntem convinși că alături de echipa de susținători și donatori, oamenii se vor simți și mai responsabili să se țină de promisiune”, adaugă acesta.
Cei care aleg să renunțe la fumat sau să înceapă să mănânce mai sănătos vor fi susținuți de 12 personalități din domenii precum muzică, teatru, radio și televiziune.
„«Ține-o tot așa și nu uita să le spui și prietenilor tăi să te susțină, donând pentru cauza în care crezi», este mesajul Irinei Margareta Nistor, care, alături de Cristian Hrubaru, Codin Maticiuc, Gianina Corondan, Dan Byron, Ana Ularu, Cosmin Tudoran, Florin Grozea, George Bonea, Dan Amariei, Alexandra Ușurelu și Antonia, formează Echipa personală de Susținători a celor care acceptă provocarea «Obicei Galantom»”, spun organizatorii.
Timp de 30 de zile, mesajele lor de încurajare vor ajunge la toți cei care vor accepta provocarea. Va fi un motiv să strângă bani pentru o cauză cu impact social.
„Provocarea Obicei Galantom nu este una ușoară și știm cât de mult înseamnă o vorbă bună sau o încurajare din partea celorlalți. Tocmai de aceea ne-am gândit că o echipă de susținători pentru cei care acceptă provocarea sigur o să ajute, mai ales că sunt cu toții oameni de bine pe care-i urmărim și îi îndrăgim”, spune László Bodor, co-fondatorul Asociației Envision.
Cum poți lua parte la provocare?
- Intră pe pagina Galantom;
- Alege un obicei pe care vrei să îl adopți sau unul la care vrei să renunți;
- Alege cauza în care crezi;
- Creează-ți pagina de donații;
- Răspândește vestea bună și încurajează-ți prietenii să fie alături de tine;
- Verifică emailul pe parcursul celor 30 de zile. Vei primi mesaje de încurajare din partea echipei.
Galantom este o platformă online, înființată în 2013 de către Asociația Envision pentru ca oamenii să poată susține cauzele sociale în care cred.
editor Amalia Kui
Trimite articolul
X“Odata era intr’un sat un om care avea un obicei. Intr’o buna zi, batranul muri si odata cu el disparu si obiceiul” (Toni Grecu, “Basm scurt”, circa ’92, cred)
Super