În ultima lună, Marilen Pirtea a purtat mai multe discuţii cu conducerea judeţeană şi centrală a PSD şi era foarte aproape să devină candidatul partidului la alegerile parţiale din Colegiul 3 Timişoara. Joi, însă, în conferinţă de presă, preşedintele PSD Timişoara, Sorin Grindeanu, a ţinut să anunţe că nimic nu este bătut în cuie şi că o decizie finală va fi luată în urma unui sondaj ce se desfăşoară în acest colegiu şi, mai ales, dacă şi membrii de partid vor fi de acord cu candidatul ce va reieşi din aceste sondaje.
Grindeanu a precizat că şi Marilen Pirtea a fost inclus în acest sondaj, alături de patru social-democraţi: Florin Bîrsăşteanu, Adrian Negoiţă, Sorin Ionescu şi Alfred Simonis.
„Eu, cel puţin, împreună cu domnul preşedinte Bojin, îl apreciem în mod deosebit pe domnul Marilen Pirtea (…) Este un om din generaţia nouă, un om care a făcut multe pentru universitate, dar asta nu înseamnă că va fi candidatul nostru pe Colegiul 3. Sunt lucruri de la care nu vom face rabat: voinţa membrilor de partid şi sondaje reale. Nouă poate să ni se pară că unul e cel mai frumos şi mai deştept, dar să nu întrunească încrederea oamenilor. (…) Florin Bîrsăşteanu, fiind de mai mult timp în politică, cred că are o notorietate mai mare decât domnul Pirtea. E o părere personală”, a spus Grindeanu, lăsând impresia că Bîrsăşteanu este acum preferat de filială.
La rândul lui, şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, a afirmat că rectorul UVT s-ar putea să aibă notorietatea mai mare. Dar, ţinând cont că la alegerile parţiale, care vor avea loc concomitent cu cele europarlamentare, se vor prezenta în special oameni mobilizaţi de activul de partid, PSD ar prefera drept candidat un om din filială, Pirtea nefiind în acest moment înscris în PSD Timiş.
„Florin Bîrsăşteanu e de ani buni preşedintele Colegiului 3, consilier local, este medic, are o activitate apropiată de sufletul oamenilor. Nu excludem posibilitatea ca Bîrsăşteanu să se claseze foarte bine, chiar şi în comparaţie cu Marilen Pirtea, care are notorietatea”, a mai spus Bojin.
Drept urmare, noul favorit pentru a deveni candidat al PSD Timiş în Colegiul 3, lăsat vacant după demisia Mariei Grapini din Parlament, se pare că este Florin Bîrsăşteanu.
Cei doi nu au ezitat să lanseze atacuri şi către fostul aliat, PNL, Grindeanu susţinând că PSD nu a făcut şi nu va face sondaje pe Facebook şi nici nu va trimite felicitări de Paşte cu o lună înainte de această sărbătoare, aşa cum au făcut unii liberali, şi nici nu va construi fântâni de 100.000 de euro în acest colegiu în preajma alegerilor. La rândul său, Bojin este convins că social-democraţii vor obţine în Timiş un scor de minimum 35 la sută la europarlamentare şi că vor câştiga şi alegerile din Colegiul 3, deşi o mare parte dintre votanţi sunt vecinii primarului liberal Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!