Robu şi-a expus nemulţumirile în cadrul şedinţei care a avut loc pe teren neutru, la Casa Tineretului, iar social-democraţii au fost fermi pe poziţie, lăsând să se înţeleagă că nu îi vor retrage sprijinul viceprimarului Traian Stoia.
Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, ne-a declarat, după întâlnire, că reprezentanţii PNL şi ai PSD Timiş au fost informaţi de către Robu asupra celor întâmplate în relaţia cu Stoia şi că proiectul USL merge practic mai departe, urmând ca cele două partide să anunţe joi, printr-un comunicat comun, deciziile luate. Nemulţumirile primarului vor fi discutate în conducerea organizaţiei PSD Timişoara, dar viceprimarul Traian Stoia rămâne pe aceeaşi poziţie și cu atribuțiile neschimbate.
Pe lângă structurile de conducere ale USL Timiş, la şedinţă a participat şi vicepreşedintele naţional al PSD responsabil de zona de vest, Ion Mocioalcă, cel care şi-a făcut publică poziţia încă de la finele săptămânii trecute, afirmând că gestul lui Robu este inacceptabil şi pune sub semnul întrebării funcţionarea USL la Timişoara. În urma întâlnirii de miercuri, liderii PSD și PNL au anunțat însă că “ambele partide consideră USL drept cel mai important proiect politic din România și își reiterează întreaga disponibilitate pentru perpetuarea și consolidarea sa”.
Vă reamintim că primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, săptămâna trecută, că nu mai poate continua colaborarea cu viceprimarul Traian Stoia, invocând în principal motive de insubordonare: faptul că vicele PSD nu-şi respectă atribuţiile şi îi sfidează dispoziţiile, dar şi că acesta ar fi iniţiat o adevărată campanie mediatică împotriva sa.
Liberalul a cerut PSD să-i retragă sprijinul politic lui Stoia şi să nominalizeze o altă persoană pentru ocuparea funcţiei de viceprimar.
Robu declara, chiar în cursul zilei de miercuri, că nu există cale de întoarcere, că „ireconcilierea a devenit şi mai fundamentată” în urma declaraţiilor făcute în ultimele zile de Stoia, ba chiar că social-democratul „nu are capacitatea intelectuală de a fi viceprimar al Timişoarei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!