Social-democraţii din Timiş, în frunte cu preşedintele filialei, Titu Bojin, au luat cu asalt, marţi după-amiaza Pădurea Verde. Împreună cu ei au ieşit la iarbă verde şi partenerii de alianţă liberali.
Spre deosebire de alţi ani, când social-democraţii împărţeau trecătorilor mici şi bere chiar din faţa sediului, în acest an ei au asigurat muzica şi voia bună celor care au ieşit la grătare la Pădurea Verde. Ocazie pentru Titu Bojin de a da piept direct cu electoratul pe care îl va curta în campanie.
„Nu cred că am făcut nici în anii anteriori, să dăm mici și bere gratis, nu facem nici acum. Am considerat că posibilitățile pe care le avem de a da pe lângă posibilitatea de a fi la iarbă verde și de a-ți cumpăra un mic sau o bere, poate că muzica vine ca o posibilitate de-a noastră de a lărgi aria de distracție, de plăcere. Am considerat că prin prezența artiștilor, unii dintre ei o să vedeți că sunt copiii din localitățile din județul Timiș care nu au niciun fel de problemă sau implicație din punct de vedere politic, nici ei, nici ceilalți artiști de pe scenă. În condițiile astea cred că e suficient, nu ne permitem și nu vom face niciun fel de gesturi care să fie considerate momeală pentru alegători și cred că cetățenii Timișoarei din partea mea și a PSD știu acest lucru”, a declarat Bojin la finalul vizitei acţiunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!