Vă reamintim, în 12 ianuarie, Poșta Română anunța suspendarea serviciului Postmesager pentru materiale cu caracter politic, în urma unui scandal care a început în Timiș.
Pe scurt, social-democrații atrăgeau atenția că de taloanele de pensii distribuite în Lugoj erau capsate materiale politice care făceau reclamă Partidului Național Liberal (PNL).
Pe materialele electorale distribuite pensionarilor apăreau doi liberali, și anume Alin Nica, președintele PNL Timiș, actual președinte al Consiliului Județean, și Ionuț Sârbu, președinte al PNL Lugoj.
Ionuț Sîrbu, vicepreședinte al Tineretului Național Liberal la nivel național, declara la câteva zile după aceea că, din punctul lui de vedere, mișcarea a fost orchestrată chiar de PSD cu scopul de a-l compromite.
„Eu am dus calendarele cu mine și cu domnul Alin Nica la oficiul poștal din Lugoj urmând să semnez contractul și să facem formalitățile legale. Am fost tărăgănat două zile, materialele s-au distribuit, în opinia mea, la comanda domnului Nicolae Avram, directorul județean al Oficiului de Poștă, care este pesedist, ca să mă compromită pe mine. Nu am discutat nicio secundă cu domnul director Lulciuc, deci cel mai probabil domnul Avram a vrut să mă compromită. Contractul era pe persoană fizică, dar nu am primit nici acum factura, am tot așteptat”, a explicat în urmă cu câteva zile Ionuț Sîrbu pentru Tion. Detalii, AICI.
Social-democrații nu se lasă și spun că diriginta Oficiului Poștal Lugoj a fost presată să distribuie pliantele.
„Minciunile președintelui PNL Timiș, Alin Nica, trebuie să înceteze, este complice într-o serie de ilegalități și va răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat. Și, ca să fie clar și pentru Nica, plângerea penală a fost depusă.
Cronologic, faptele de la Lugoj s-au întâmplat în felul următor: pliantele care au fost atașate cupoanelor de pensie au fost duse la Oficiul Poștal Lugoj chiar de către liderul PNL din localitate, Ionuț Sârbu, cel care ocupă funcție de conducere în cadrul instituției, dar s-a suspendat pentru a fi numit consilier al vicepreședintelui CJ Timiș, Alexandru Proteasa. Diriginta OP Lugoj a refuzat să distribuie materialele electorale fără existența unui contract între Poștă și PNL, însă a fost sunată chiar de către Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă, care i-a confirmat existența contractului. Presată de conducere, diriginta OP Lugoj a distribuit pliantele în baza unei minciuni!
Pe lângă ilegalitatea distribuirii de materiale electorale împreună cu pensiile, Nica, Sârbu și Lulciuc se fac vinovați și de faptul că au adus prejudicii economice Poștei Române, iar apoi se ajunge la abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu. Pentru a încerca să scape basma curată, Alin Nica se victimizează și minte fără să clipească, dar în cel mai scurt timp adevărul va ieși la iveală. În realitate, președintele PNL Timiș este cel care patronează astfel de acțiuni cu conotații penale”, transmit reprezentanții PSD Timiș.
Adrian Lulciuc a transmis pentru Tion că, fiind o cercetare în curs, până nu se finalizează, nu poate furniza informații despre acest incident.
Trimite articolul
XFaceți voi bine și aprobați proiectul de lege al celor de la AUR, prin care se interzice finanțarea campaniilor electorale din banii publici.
La ultima campanie pedese și pelene au cheltuit peste 30 milioane de euro din bani publici.
-
ba dimpotriva, sa fie DOAR din bani publici. asta daca nu vrei sa ai de ales doar pe cei care au bani sa-si cumpere locul eligibil.
-
Lasa-l ca nu intelege deastea cu democratie.
-