PSD Timiș transmite că aproprierea campaniei electorale „în care trebuie să deconteze mari eșecuri ale «modernizării în forță» pare că i-a luat mințile lui Nicolae Robu și l-a făcut să țintească obsesiv proiectul pentru care se dă peste cap de câteva săptămâni să-l treacă aproape cu japca sub comanda lui exclusivă”.
„Despotic, ilegal, arogant și dornic să servească clienți de casă ai proiectelor pe bani publici, primarul Timișoarei vrea să deturneze proiectul Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii chiar cu riscul de a crea un scandal național și internațional. După ce a ratat impunerea unui statut abuziv în care se autonumea președinte onorific pe viață și după amenințarea ieșirii din asociația desemnată de Comisia Europeană să pregătească implementarea programului cultural, astăzi primarul a orchestrat o manevră prin care a trecut mai multe proiecte importante prin Consiliul Local, într-un exces de abuz de putere”, susțin reprezentanții PSD Timiș.
Vot abuziv și ilegal?
Formațiunea politică transmite că aleșii locali au putut vedea proiectele doar „cu câteva zeci de minute înaintea ședinței” care a avut loc marți, acestea fiind puse pe lista suplimentară. Mai mult, proiectele de hotărâre n-ar fi avut documente de avizare și note de fundamentare, ci „doar niște titluri referitoare la proiectul capitalei europene a culturii”. Tocmai de aceea consilierii social democrați au refuzat să voteze.
„Cum a reușit primarul Robu să obțină legal voturile necesare pentru aprobarea proiectelor, rămâne de văzut și de analizat. Cele treisprezece voturi ale PNL și UDMR au fost completate cu încă două «adunate» telefonic de la doi consilieri absenți de la ședință, în condițiile în care Codul Administrativ nu face referire la această posibilitate.
Dincolo de faptul că e abuziv și ilegal, putem spune că demersul lui Nicolae Robu este unic sau pe cale să devină așa. Asta pentru că liberalul-președinte are toate șansele să devină primul primar din Europa care ratează premiul pentru un oraș capitală europeană a culturii. Și totul din cauza obsesiei unui jupân care crede că funcția de primar îi conferă dreptul de a se ridica deasupra tuturor, chiar deasupra legii, pentru a-și duce ambițiile, orgoliile și obsesiile până la capăt, chiar cu riscul să facă Timișoara și timișorenii de râsul Europei”, conchide PSD Timiș.
Vă reamintim, primăria a făcut, în cadrul ședinței de marți, primii pași pentru preluarea proiectului TM2021. La o săptămână de când primarul a anunțat retragerea din asociație, CL a aprobat trei proiecte: finanțarea, intenția de a prelua proiectul și crearea unor posturi pentru viitoarea structură, numită CPCAMCC. Detalii, AICI!
Articole pe aceeași temă:
Trimite articolul
XHotii striga hotii. Ce imi place cand se mananca intre ei
-
crezi tu ca se mananca intre ei. te mananca pe tine, ca tu esti ala care traieste intr-un oras distrus si imputit
-
Exact… Hotii striga hotii! Dar ei se cearta pentru acelasi ciolan! Iar ciolanul suntem noi!
Gunoaiele astea politice defecheaza la fiecare pas pe cetateanul roman de rand. Din pacate toata puterea cetateanului de rand ii sa se stearga si sa mearga mai departe.
Robu stie ca ii pe iesire si vrea sa contracteze cat mai repede pt CCE2021 ca sa mai iasa un ban.
Bai timisorenilor, daca mai iasa megalomanul asta infect inca un mandat, nu va mai fi ROBU PENIBIL, o sa fiti VOI cei PENIBILI!
-
Robu are nevoie de bani pe care ii poate obtine din fondurile pentru acest festival…
In final va fi festivalul Timisoara capitala kitsch europeana!
Cind o sa intelegeti ca asa cum este conceput acum un primar este doar un vehicul de servire a altor interese, economice EVENTUALLY, doar ca e o vorba unde merge 1T nu mai contează.!.
Cind se sparg partide ca cestile realizezi utilitatea, marginală ?
Ultimul mandat al lui Robu trebuie să se incheie în septembrie, a.c.!!