Printre noii sosiţi în PSD se află şi Eusebiu Octav Dănilă, preşedintele Camerei Notarilor Publici din Timişoara, care a intrat în partid împreună cu alţi 34 de notari publici. O altă figură cunoscută în Timişoara care va veni în rândul social-democraţilor din Timiş este decanul Facultăţii de Drept din Timişoara, Radu Motica.
Bojin a anunţat că, între cei peste 150 de noi membri se află şi foste cadre ale SRI, SPP şi MApN, aflate acum în rezervă. Pe de altă parte, liderul social-democraţilor a menţionat şi iminenta venire în partid a unui număr de cinci primari de la alte formaţiuni politice, însă, tot din nou, a refuzat să spună numele acestora.
De asemenea, Bojin este convins că moţiunea de cenzură care va fi dezbătută zilele următoare în Parlament va trece deoarece a discutat cu mai mulţi parlamentari timişeni, care nu fac parte din partidele de opoziţie, şi aceştia au afirmat că o vor susţine. Preşedintele PSD Timiş nu a dorit să dea detalii despre aceştia spunând doar că “ei pot fi şi de la minorităţi şi de la independenţi, nu numai de la PDL”.
În Timiş, numărul membrilor PSD, potrivit liderului filialei de partid, se situează în jurul cifrei de 12.500.
Citiți principiile noastre de moderare aici!