Conducerea PSD Timiş a ales ca nou sediu clădirea Petrom de pe bulevardul Eroilor de la Tisa, vizavi de Abator. Potrivit liderului filialei judeţene a social-democraţilor, Titu Bojin, mutarea mobilierului şi a actelor va începe în acestă săptămână. El a precizat că decizia vine ca urmare a faptului că imobilul a fost revendicat, cu succes, în instanţă de foştii proprietari, iar sediul pe care social-democraţii îl vor construi pe bulevardul Republicii, în zona centrală a Timişoarei, nu va fi gata până în 2013. „Nu aveam posibilitatea să mergem şi în campanie şi să construim un sediu nou, şi să plătim chirie pe actualul sediu. Sediul de pe Republicii va fi gata în 2013, estimăm noi”, a afirmat Bojin, care însă nu a precizat la cât se ridică chiria noului sediu.
Potrivit unor surse din rândul social-democraţilor, un alt motiv care a condus la această decizie este legat de scandalurile care s-au ţinut lanţ în zonă şi în care au fost implicate clanurile ţigăneşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!