Duminică, Grădina Zoo din Timișoara va fi gazda unor serii de evenimente menite să marcheze Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor. Astfel, cei care vor să admire speciile din acest parc vor avea ocazia de a participa, alături de îngrijitori, la programul de hrănire a animalelor din colecţie, în special a celor din zona kinder-zoo, dar şi a urşilor, cerbilor, căprioarelor şi altor animale.
Mai mult, copii vor participa la o tombolă cu premii atractive, vor fi pictați pe față de către prințese și vor primi baloane modelate în diferite forme de la „Echipa Hazliţilor”. De asemenea, părinții și bunicii vor putea să viziteze spaţiile amenajate ale grădinii zoologice, de-a lungul aleilor umbrite ale parcului şi să se relaxeze în minunatul cadru natural oferit de Pădurea Verde.
„Ca un element de noutate, în acest an, de Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi parcurilor 2015 se va organiza şi o tombolă pentru alegerea numelor celor mai noi animale aduse în colecţie şi a ”puiuţilor” născuţi în captivitate la grădina zoologică. „Naşii de botez” – copiii care au propus numele cel mai atractiv, vor fi câştigătorii tombolei, iar copiilor participanţi li se vor acorda diplome de participare”, transmite viceprimarul Timișoarei Dan Diaconu.
Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor este sărbătorită în întreaga lume în data de 9 august.
„Conservarea speciilor, protecţia animalelor sălbatice, a biodiversităţii în general, dar şi cultivarea dragostei faţă de animale şi natură, constituie parte din obiectivele unei grădini zoologice. Dincolo de aspectele educative şi de creştere a gradului de conştientizare cu privire la periclitarea unor specii de animale şi a necesităţii protejării biodiversităţii, în special în mediul urban, grădinile zoologice oferă adăpost unor specii rare sau aflate pe cale de dispariţie”, spune Diaconu.
Programul se va desfăşura în intervalul orar 11.00 – 13.00, publicul având acces gratuit pe tot parcursul zilei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!