În Timişoara, punctele de prim ajutor activate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș sunt la Poşta Mare, în pieţele 700, Iosefin şi în clădirea Operei. În Lugoj, punctul este deschis la Casa Sindicatelor. Programul acestor puncte de prim ajutor este de luni până vineri, între orele 11–17.
„În aceste puncte va fi prezent personal sanitar de specialitate din unităţile sanitare, respectiv personal calificat (medici), care va consilia şi va acorda asistenţă medicală, unde este cazul”, transmite Dana Șpac, purtător de cuvânt al DSP Timiș.
Și bisericile oferă adăpost în caz de caniculă. La Catedrala Mitropolitană și la bisericile aflate în zonele cu o densitate de populație mai mare, lăcașurile de cult rămân deschise pe tot parcursul zilei. Acolo se asigură apă în caz de nevoie. În Timișoara, bisericile sunt deschise, în general, de dimineața, de la ora 8, până la ora 20.
DSP Timiş reaminteşte că se menţin toate recomandările medicale, pentru aceste zile în care temperaturile depăşesc pragul de confort. Medicii cer supravegherea atentă a copiilor, să nu fie lăsaţi în spaţii care nu sunt bine aerisite, să nu stea în soare, iar plimbările şi joaca să fie dimineaţa şi după ora 18. Se recomandă hidratare constantă, fără a aştepta apariţia senzaţiei de sete, alimentaţie uşoară şi potrivită vârstei. Persoanele cu afecţiuni cardiace şi cele aflate sub tratament medical ar trebui să evite deplasarea prin soare, mai ales între orele 11 şi 18 şi să păstreze legătura cu medicii de familie.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1875371″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!