Frații Dănuț și Emanuel Linginari, în vârstă de 18, respectiv 20 de ani, trec prin clipe greu de imaginat. Zilele trecute, casa lor din comuna Fârdea a luat foc. Cauza incendiului a fost un scurt circuit la instalația electrică a casei, foarte veche. Locuința trebuie reconstruită de la zero, deoarece fiind din văiugă, nu s-au putut păstra pereții rămași în picioare după incendiu.
În sprijinul lor a sărit toată comunitatea, în urma apelului făcut de Maria Rovena Violeta Dobrean, primarul comunei Fârdea. S-au adunat, în doar câteva zile de la producerea incendiului, aproape 30.000 de lei și câteva materiale de construcție.
„A ars casa nr. 117 din localitatea Fârdea a copiilor Linginari! Spun copiilor pentru că mama lor a murit de cancer acum 6 luni. Tatăl i-a părăsit demult, iar singura mătușă (sora mamei), care s-a ocupat de ei, a murit și ea, tot de cancer, acum o lună. Vă rog din suflet, pe fiecare, să ajutați cu orice sumă să reconstruim casa. Să vă răsplătească Dumnezeu înzecit!”, este mesajul transmis pe Facebook de primar.
Cel mic a împlinit 18 ani în ziua în care și-a înmormântat mama. Ambii frați lucrează, deși cel mic încă e la liceu.
„Voluntarii, colegii din primărie și părintele paroh Ieremici au decopertat zidurile casei care a ars și am constatat că toate sunt de văiugă, iar fundația plină de apă. Deoarece ele nu pot susține noua centură și noul acoperiș, împreună cu toți cei implicați s-a hotărât demolarea lor și reconstrucția de la zero a casei – fundație nouă. S-au adunat 21.400 lei și 200 de euro bani numerar, precum și 6.500 lei în contul băiatului cel mic, Dănuț Linginari, dar și diverse materiale de construcții! Vă mulțumesc, sunteți incredibili. Vă rog nu vă opriți din ajutor cu cât de puțin să putem finaliza casa copiilor Linginari”, a mai transmis Maria Rovena Violeta Dobrean pe pagina sa de socializare.
Primarul comunei Fârdea a declarat pentru Tion că Dănuț și Emanuel Linginari stau acum în chirie la unchiul lor la Remetea Mare.
Maria Rovena Violeta Dobrean face apel la oameni, și prin intermediul nostru, să doneze, în limita posibilităților, bani sau materiale de construcție.
„Ocolul Silvic Făget donează șase metri cubi de lemn. Toți oamenii din Fârdea și satele aparținătoare au donat bani, fiecare după posibilități. Și colegii primari din zonă, dar și preoții s-au mobilizat și au donat bani sau materiale de construcție. După finalizarea construcției, Mitropolitul Banatului ne va ajuta să amenajăm casa. Mai avem nevoie de multe, inclusiv centrală. Câteva firme de construcții mi-au promis că îi ajută cu materiale. Scopul meu este ca la toamnă cel târziu să se mute”, a declarat pentru Tion Maria Rovena Violeta Dobrean, primarul comunei Fârdea.
Așadar, orice ajutor ajutor, oricât ar fi de mic, contează. Îi puteți ajuta pe frații Linginari cu materiale de construcție sau cu bani în contul deschis la ING Bank pe numele lui Dănuț-Ionel Linginari: RO03INGB0000999913218659.
Trimite articolul
XCutremurator. Dar de la c(in)e anume a luat foc, totusi?
popii cat au dat?
Vor ajunge toți vagabonzi infractori. EDUCAȚIA și PROFESIA e singura CARE-I VA SCAPA DE SARACIE SI PROBLEME . Altfel vor fii abonați pe viață la ajutor social și dosare penale.
-
Te rog frumos sa te abtii daca nu intelegi situatia.
Copiii au educatie si loc de munca (scrie si in articol). Au reusit sa treaca mai departe cu fruntea sus indiferent de problemele aparute in cale. Imi pare rau sa zic asta, dar opinia ta e de tot C*****l.