Poți contribui la dotarea acestor biblioteci cumpărând cărți sau donând bani în contul asociației. Este vorba despre dotarea a 100 de clase de creșă și grădiniță cu 100 de mini-biblioteci cu enciclopedii și cărți de povești cu conținut educativ, adaptate vârstei copiilor.
„La 100 de ani de la Marea Unire ne dorim să celebrăm acest eveniment prin atragerea atenției asupra importanței implicării întregii comunități în creșterea calității educației oferite copiilor noștri. Astfel, în vederea creșterii interesului față de lectură încă de la vârste fragede, Academia Mămicilor și-a propus dotarea a 100 de clase de creșă și grădiniță cu 100 de mini-biblioteci cu enciclopedii și cărți de povești cu conținut educativ adaptate vârstei copiilor. În vederea realizării acestui proiect, invităm membri comunității locale, dar și companiile să ni se alăture și să contribuie la dotarea cu cărți a unei creșe sau grădinițe de stat, din județul Timiș”, transmit reprezentantele Academiei Mămicilor Timișoara.
Te poți implica în acest demers donând direct în cont cu specificația “100 de mini-biblioteci”: Asociația Academia Mămicilor din Timișoara – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială, cont RO18BRDE360SV38907053600 sau cumpărând cărțile necesare unei mini-biblioteci pentru creșă sau grădiniță, conform listelor atașate: Listă cărți pentru grădinițe sau Listă cărți pentru creșe. Dacă optați pentru ultima variantă, atunci sunteți rugat să transmiteți acest lucru la adresă de email: contact@academiamamicilor.com.
Proiectul este inițiat de Academia Mămicilor Timișoara, avându-i ca parteneri pe InEdu – Inițiativă în Educație și Smart Bees Education.
Citiți principiile noastre de moderare aici!