Prin testul Babeș Papanicolaou se poate depista cancerul de col uterin. Testul este gratuit și îl puteți face la Spitalul Municipal Timișoara, ls Secţiile de obstetrică ginecologie de pe strada Odobescu nr. 3 – Maternitatea Odobescu.
Programul se adresează femeilor în între 25 și 64 de ani, asigurate sau neasigurate, cu domiciliul în România, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sunt asimptomatice și nu au antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin.
Programul NU se adresează femeilor care prezintă absenţa congenitală a colului uterin, prezintă histerectomie totală pentru afecţiuni benigne, au diagnostic stabilit de cancer de col uterin sau au diagnostic stabilit pentru alte forme de cancer genital.
Rezultatele Testului Babeș Papanicolaou și, acolo unde este cazul, recomandările medicale se eliberează prin intermediul cabinetelor de ginecologie din Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, la șapte zile de la recoltare.
Program:
Luni: 8-16, marți: 8-15, miercuri: 8-15, joi: 8-16, vineri: 8-14.
Cancerul de col uterin poate fi tratat cu succes, iar testarea Babeș-Papanicolaou poate ajuta mii de femei să intervină la timp. În fiecare an, peste 4.000 de românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, țara noastră ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incidența acestei boli.
Cancerul de col uterin este cauzat de anumite tipuri ale virusului papiloma uman (HPV), un virus care provoacă cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală, aceasta fiind frecvent întâlnită la adulții activi din punct de vedere sexual. Până în prezent, au fost identificate peste 120 de tulpini ale acestui virus, unele dintre acestea având un risc oncogen crescut, iar două tipuri (mai exact 16 și 18) sunt responsabile pentru peste 70% dintre cancerele de col uterin. 90% dintre cazurile înregistrate pentru această boală au fost provocate de genotipurile 16, 18, 31, 33, 45, 52 sau 588. Infecția cu virusul HPV este una dintre cele mai întâlnite la nivel mondial, estimările arătând că până la 80% dintre femeile active sexual, la nivel global, vor fi, la un moment dat, pe parcursul vieții, expuse acestui virus. Calea de transmitere a acestei infecții este cea sexuală, prin contactul cu zona infectată a unuia dintre parteneri. Cum cancerul de col uterin este o boală care apare ca urmare a infecției cu un virus, ea poate fi prevenită prin vaccinare. O serie de astfel de vaccinuri sunt disponibile pe piață, în Uniunea Europeană, și oferă protecție fie împotriva a două, a patru sau chiar a nouă din cele mai frecvente tipuri de virus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!