Evenimentul este organizat de agenţia Advents din Timisoara şi a ajuns la ediţia a cincea. Organizatorii şi-au propus să pună faţă în faţă dezvoltatorii imobiliari şi comercianţii de mobilier şi materiale de construcţii cu potenţialii clienţi. La „Acasă Pentru Toţi”, mai multe firme îşi prezintă proiectele de apartamente şi case pe care le ridică în Timişoara şi în zonele limitrofe.
Locuinţele au două şi trei camere şi se află în blocuri noi sau în vile, cu preţuri pornind de la 66.300 de euro. Pentru cei cu bugete mai mici sunt puse la dispoziţie case pe structură de lemn, la preţuri foarte avantajoase. Expozanţii mai prezintă mobilă, uşi, ferestre, decoraţiuni interioare şi exterioare. Evenimentul mai poate fi vizitat sâmbătă şi duminică, la Iulius Mall, demisol, între orele 10 şi 22.
Citiți principiile noastre de moderare aici!