Şedinţa Festivă a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radio prilejuită de aniversarea a 83 de ani de la prima emisiune radio în România s-a desfăşurat luni, 31 octombrie, la Sala 2 a Teatrului Naţional Timişoara. La eveniment a fost prezent şi preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Demeter Andras, fost director al teatrului maghiar din Timişoara.
“La 17 ianuarie 1928 avea loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi era aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public. La 5 martie 1928 prima întâlnire a Consiliului de Administraţie marca începutul funcţionării Societăţii Române de Radiodifuziune; până în 1934 instituţia s-a aflat sub controlul Ministerului Comunicaţiilor. La 1 noiembrie 1928 se transmitea prima emisiune oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, pe lungime în undă de 402 m, cu o putere de 150 w. Aceasta este deci data de naştere a audiovizualului românesc”, a punctat Liviu Dumitru, coordonator al departamentului de comunicare al Radio Timişoara.
Printre subiectele anunţate ale întâlnirii s-au numărat adoptarea Statului Jurnalistului Radio România şi prezentarea procedurii de achiziţie pentru preluarea pachetului majoritar de părţi sociale al companiei care include postul de radio „Arena FM” din Republica Moldova şi portalul de ştiri „Arena FM”, acestea devenind, din 1 decembrie, Radio Chişinău.
O lansare mult mai apropiată este cea anunţată de postul public local de radio: marţi 1 noiembrie, la ora 11, Radio Timişoara lansează în eter primul program Arad FM, pe 102,9 MHz. « Din 19 octombrie cea mai mare parte a emisiunilor Radio Timişoara se aud la Arad şi pe 102,9 MHz. Fac excepţie orele 8-10, 11-12 şi 13-16, între care sunt transmise programe FM adresate exclusiv publicului urban activ din Arad şi Timişoara. Emisiunea informativ-muzicală « În timp real » de la ora 11 va avea de luna viitoare pentru arădeni o formă diferită de cea de la Timişoara FM. În 2012 se intenţionează şi realizarea unei emisiuni FM matinale distincte pentru Arad, între orele 8-10, dar şi a altor programe care să-i conecteze şi mai mult la evenimentele locale pe ascultătorii de pe malurile Mureşului”, a precizat Mihai Anghel, redactor –şef Radio Timişoara. Aniversarea s-a încheiat cu un program artistic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!