„Noapte bună, copii!” este un periplu în timp şi spaţiu prin partea întunecată a Los Angeles-ului, prin jocurile nu întotdeauna simple şi vesele ale copilăriei din satul bănăţean al bunicilor, printr-un alt sat, din Moldova, unde se cer încheiate socoteli vechi, prin lumea literară a Iaşiului. La începutul poveştii sunt patru – patru copii care visează să ajungă „Dincolo”. „Eu şi Radu facem parte din aceeaşi generaţie, o generaţie care nu se poate exprima decât printr-o carte. <<Noapte bună, copii!>> este o carte în care îmi recunosc adolescenţa, o carte despre prietenie, despre modul în care relaţiile din copilărie se schimbă la maturitate, o cartă scrisă într-un ritm alert. Eu unul consider cartea ca şi una dintre cele mai bune apărute după Revoluţie”, a spus la lansare Robert Şerban, care de altfel a fost moderator al evenimentului.
El a fost completat de Viorel Marineasa, care a împărtăşit celor prezenţi faptul că romanul l-a ţinut cu sufletul la gură şi l-a terminat în câteva zile, cum nu a mai păţit demult cu o carte de literatură contemporană. „Romanul plutea în aer, este meritul lui Radu că l-a scris primul şi l-a publicat. A reuşit să scrie un roman pe care îl citeşti cu sufletul la gură şi pe care nu îţi mai vine să îl laşi din mână. Robert spunea că e un roman al generaţiei lor. E adevărat, dar e în acelaşi timp şi un roman al Banatului”, a spus Marineasa. Despre „Noapte bună, copii!” au mai vorbit vineri seara Adriana Babeţi şi Cornel Ungureanu.
Spre sfârşitul evenimentului de la Cartea de Nisip a luat cuvântul şi autorul cărţii, uşor emoţionat. „Pentru un scriitor e greu să vorbească despre propria-i carte. Este o poveste despre copilărie, adolescenţa după ’90, mirajul Americii. Cartea e de fapt despre modul în care ne schimbăm când creştem, cum relaţiile de prietenie stabilite în copilărie slăbesc, cum fiecare facem spre maturitate un pact cu Omul negru”, a povestit Radu Pavel Gheo.
Romanul „Noapte bună, copii!” a apărut la editura Polirom şi poate fi achiziţionat la preţul de 37 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!