Întrebat cum priveşte evenimentele declanşate în urma condamnării lui Dan Voiculescu, deputatul Ion Răducanu a declarat: „Să ieşi în stradă şi să spui că cineva vrea să închidă Antena 3… de aici şi până la adevăr e o distanţă lungă. Oricine ştie câte ceva despre ce înseamnă o societate, ce înseamnă patrimoniul unei societăţi, ce înseamnă o sentinţă judecătorească, trebuie să înţeleagă clar că nu are nimic sentinţa cu postul de televiziune Antena 3. Are cu imobilul. Dacă o să treacă în proprietatea statului clădirea unde e Antena 3, nu o să mai plătească chirie la grupul Grivco, o să plătească la stat. E luptă de presă, o luptă a jurnaliștilor cărora le este teamă să nu-și piardă posturile.”
Intersant este că tot Răducanu a declarat că organizaţia UNPR Timiş a strâns 25.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii la Preşedinţie a lui Victor Ponta. Premierul, însă, este un susţinător declarat al Antenei 3, el asigurând jurnaliştii postului că va face tot ce îi stă în putinţă pentru ca acesta să nu se desfiinţeze.
Vă reamintim că, odată cu arestarea lui Dan Voiculescu, jurnaliştii Antena 3 au acuzat presiuni pentru închiderea postului. Aceştia susţineau că odată cu confiscarea sediului în care postul îşi desfăşoară activitatea, Antena 3 este în pericol să se desfiinţeze. Presa centrală a relatat, însă, că Antena 3 a închiriat acel sediu de la o altă firmă deţinută de familia Voiculescu şi, prin urmare, are toate drepturile garantate prin lege chiriaşilor. Mai mult, postul nu este afectat cu nimic deoarece Antena 3 poate să plătească în continuare chirie statului.
Articole pe aceeaşi temă:
Voiculescu condamnat la 10 ani de închisoare
Citiți principiile noastre de moderare aici!